Starea de sănătate a edilului Capitalei, Ion Ceban, rămâne în continuare un mister. Acum două zile, primarul a anunțat că s-a accidentat și că urma să fie supus unei intervenții chirurgicale de urgență la picioare. De atunci, însă, nu au apărut informații oficiale despre starea sa sau despre momentul în care va reveni la conducerea capitalei. Contactat de TV8, Ministerul Sănătății a precizat că Ion Ceban nu a fost internat în niciuna dintre instituțiile medicale de stat.
Acum două zile, primarul general al capitalei scria pe pagina sa de Facebook că:
„Fiind într-o scurtă vacanță împreună cu familia, am avut parte de un incident neplăcut, în urma căruia mă întorc de urgență și voi trece printr-o intervenție chirurgicală la picioare.”
Primarul nu a oferit detalii despre locul sau circumstanțele în care s-a produs incidentul și nici despre natura exactă a traumatismelor. El a precizat, însă, că intenționează să revină în țară cu o cursă de zbor regulat. Postarea edilului a stârnit un val de critici pe rețelele sociale. Mai mulți activiștii civici au criticat „vacanțele de lux” ale primarului.
„Ceea ce m-a indignat pe mine este că doi medici au plecat și i-au acordat primul ajutor lui Vanea, acolo unde și-a rupt picioarele, în Cabo Verde și vreau doar să întreb medicii de cine au fost achitați și la indicația cui s-au dus?, fiindcă doar pentru familia lui Ceban biletele la avion costă 7000 de euro”, a menționat activistul civic, Marin Andoni.
Ulterior, pe rețelele sociale au apărut imagini cu edilul pe malul mării, dar și fotografii în care acesta apare într-un scaun cu rotile, cu picioarele în ghips. Primarul le-a calificat însă drept trucate.
„Urmăresc cum unii chiar au scos fotografii trucate și cum îmi hărțuiesc prietenii și apropiații. Eu doresc sănătate fiecăruia și nu uitați să fiți mai buni. Iar ceea ce nu ne omoară ne face mai puternici”, a scris Ceban pe rețele.
Contactați de TV8, responsabilii de la Ministerul Sănătății ne-au comunicat că nu dețin nicio informație despre starea de sănătate a edilului sau despre locul aflării acestuia. Nici persoanele din anturajul acestuia din cadrul primăriei Chișinău nu ne-au oferit detalii.
„Aici nu ține de mine. Nu pot să vă ajut eu, cel mai probabil primarul singur va venii cu detalii. - Dumneavoastră nu comunicați? - Precis nu ține de mine asemenea informație ca să o fac publică. Cel mai corect el să vină cu comentraii. - Și nici nu cunoașteți când ulterior va reveni la primărie? - Nu, dumnealui o să anunțe, deja în dependență de circumstanțe”, a declarat viceprimarul Chișinăului, Victor Pruteanu.
Consiliera primarului de Chișinău, Natalia Ixari, nu ne-a răspuns nici la apeluri, nici la mesaje pentru a ne oferi detalii, a făcut însă mai multe postări pe Facebook, prin care a criticat presa.
Nu este clar deocamdată în ce țară a mers primarul general al municipiului Chișinău în vacanță, cert este că acestuia i-a fost interzis, începând cu 9 iulie 2025, accesul pe teritoriul României, precum și în întreg spațiul Schengen, pentru o perioadă de cinci ani. Atunci, ministra de Externe de la București, Oana Țoiu, a precizat că măsura a fost luată în urma unei evaluări privind securitatea națională, pe baza unor „suspiciuni privind activitatea sa și posibile riscuri la adresa securității României”.




































