Un tată rămas singur își face copiii plecați peste hotare să creadă că a murit, doar pentru a-i aduce din nou acasă. Este povestea noului videoclip lansat de Ion Paladi, dedicat diasporei, părinților rămași în țară și dorului care nu ține cont de distanță. În doar câteva zile, piesa a reușit să ajungă la inimile ascultătorilor.
Vestea morții tatălui îi face pe copii să se întoarcă în grabă, convinși că au ajuns prea târziu. Când ajung însă la casa părintească, îl găsesc în viață. Atunci se dezvăluie adevărata dramă a poveștii: singurătatea unui părinte care și-a dorit să-și mai vadă o dată copiii împreună, spune Ion Paladi.
„Prin această piesă îmi doresc să le amintesc tuturor celor plecați departe că părinții ne așteaptă. Uneori nu cer nimic și nu ne spun cât de mult le este dor. Un telefon, o vizită sau câteva ore petrecute împreună pot însemna enorm. Să ne facem timp pentru ei cât sunt lângă noi”, este mesajul transmis de artist odată cu lansarea videoclipului.
Muzica piesei este semnată de Ion Paladi, iar versurile îi aparțin regretatei Mariana Honceru. Cântecul a fost imprimat alături de Orchestra Națională „Lăutarii”. Videoclipul este realizat de Oleg și Ina Butnaru și a fost filmat la Butuceni și Chișinău. Rolul tatălui este interpretat de Sergiu Finiti, iar copiii săi sunt jucați de Valentin Munteanu, Ion Bivol și Lilu Ojovan.
Piesa a stârnit reacții emoționante din partea fanilor: „Emoționantă melodie, m-a lăsat fără cuvinte”, „O piesă foarte frumoasă, pe care am pus-o la inimă”, „Acest cântec mă face să plâng, nu altceva”.
Ion Paladi a început să cânte de la vârsta de 11 ani, a studiat Colegiul Republican de Muzică „Ștefan Neaga” si este absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, specialitatea „Dirijat Cor Academic”. În 2008 s-a ales cu Premiul național în domeniul muzicii ușoare pentru piesa „Mii de stele”, iar în 2009 a fost decorat cu titlul onorific „Artist emerit”.




































