Tariful la energia electrică ar putea crește în Republica Moldova. Posibilitatea nu a fost exclusă de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în contextul crizei hidrologice și energetice cu care se confruntă mai multe țări din regiune. Totodată, prețul gazelor naturale pe piața europeană a urcat la circa 64 de euro/MWh, iar autoritățile de la Chișinău caută soluții pentru a reduce presiunea asupra tarifelor achitate de consumatori, inclusiv prin verificarea mai rară a contoarelor.
„Este adevărat că toate țările din regiune au plătit costuri mai mari pentru energia electrică. Oprirea unui bloc de la Paks, oprirea blocurilor de la Cernavodă, diminuarea capacităților din Bulgaria și valurile de căldură au dus, în final, la o creștere sporită a consumului de energie electrică. Nu este exclusă o majorare, dar trebuie să vedem costul mediu de achiziție. În iulie, costul mediu a fost de aproximativ 133 de euro/MWh, fără transport și alte cheltuieli”, a explicat Junghietu.
Totodată, scumpirea gazelor naturale este alimentată atât de valul de caniculă, cât și de criza din strâmtoarea Ormuz. Potrivit estimărilor prezentate de ministru, aplicarea unor măsuri de reducere a costurilor, inclusiv prin diminuarea frecvenței verificării contoarelor, ar putea duce la o reducere a tarifului pentru consumatorii din Republica Moldova cu aproximativ 1 leu pentru un metru cub.
Și premierul Vasile Tofan a menționat că problema gazelor naturale reprezintă o prioritate pentru autorități, în contextul pregătirilor pentru sezonul rece.
„Trebuie să ne pregătim de sezonul rece. Bursele nu ne ajută”, a menționat Tofan.
Amintim că gazul s-ar putea scumpi înainte de toamnă. ANRE va examina pe 21 august cererea Energocom privind majorarea tarifului pentru consumatori. Potrivit proiectului propus de regulator, un metru cub ar urma să coste 20 de lei și 30 de bani, cu TVA inclus.





































