Foametea din anii 1946–1947 de pe teritoriul actual al Republicii Moldova ar putea fi recunoscută oficial drept crimă împotriva umanității, comisă de regimul totalitar sovietic. Guvernul a aprobat avizul asupra proiectului de lege privind recunoașterea acestei tragedii și comemorarea victimelor sale.
Potrivit unui comunicat emis de Executiv, proiectul prevede crearea unor muzee, monumente și memoriale dedicate victimelor foametei, precum și examinarea posibilității de a introduce sancțiuni pentru negarea sau denaturarea publică a acestei tragedii.
Totodată, inițiativa urmărește să faciliteze accesul cercetătorilor la documentele din perioada foametei. Actele relevante urmează să fie identificate, scanate și puse la dispoziție în format electronic, fără ca documentele originale să fie scoase din arhivele în care sunt păstrate.
„Foametea din 1946–1947 a afectat peste 100 de mii de familii, iar despre această tragedie s-a vorbit prea puțin de-a lungul mai multor decenii. Este important să cunoaștem ce s-a întâmplat și să păstrăm memoria celor care au avut de suferit”, a declarat ministrul Culturii, Dan Suruceanu.
În Republica Moldova, victimele foametei organizate din anii 1946–1947 sunt comemorate anual în cea de-a treia sâmbătă a lunii aprilie.
Foametea din anii 1946–1947 din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) a fost o perioadă de profundă criză alimentară, provocată de politicile sovietice de supra-colectare a produselor agricole, distrugerea modului tradițional de viață și lipsa unei reacții adecvate a autorităților față de populație, în contextul în care agricultura fusese grav afectată de război și secetă.
În doar câteva luni, peste 123.000 de persoane au murit de foame, ceea ce reprezenta aproximativ 5% din populația RSSM. Proporțional, Moldova sovietică a fost cea mai afectată regiune din întreaga Uniune Sovietică, rata mortalității fiind de aproximativ zece ori mai mare decât în Rusia și de cinci ori mai mare decât în Ucraina.




































