Aproape trei tone de orez Arborio au fost nimicite în Republica Moldova, după ce analizele au arătat că produsul conținea reziduuri peste limita admisă. ANSA precizează că niciun kilogram din cele trei loturi nu a ajuns pe rafturile magazinelor sau la consumatori.
Potrivit unui comunicat al instituției, analizele de laborator au arătat că în produs a fost depășită limita maximă admisă pentru reziduurile de piperonil butoxid. Substanța este folosită pentru a spori efectul unor insecticide, iar în cantități prea mari poate prezenta riscuri pentru sănătate.
În urma rezultatelor, cele trei loturi au fost reținute oficial, iar operatorul economic a decis nimicirea lor. Orezul a fost distrus sub supravegherea inspectorilor ANSA.
Instituția dă asigurări că produsele neconforme nu au ajuns în rețeaua comercială și nici la consumatorii finali.
ANSA amintește că produsele alimentare aduse din import trebuie să respecte legislația în domeniul siguranței alimentare din Republica Moldova și le recomandă importatorilor să se asigure, înainte de aducerea mărfurilor în țară, că acestea corespund tuturor cerințelor. Agenția avertizează că va aplica „toleranță zero” în cazul abaterilor.




































