Ministrul Educației, Dan Perciun, a ieșit astăzi în fața profesorilor și angajaților din educație care protestau în Piața Marii Adunări Naționale, însă discursul său a fost întrerupt de mai multe ori de huiduieli. În apărarea lui a intervenit premierul Vasile Tofan, care a spus că nu cunoaște un alt ministru al Educației care să fi luptat mai mult pentru drepturile și salariile profesorilor. Autoritățile au promis că vor anunța noi măsuri în sprijinul angajaților din sistem.
„Nu sunt circumstanțele ideale în care aș vrea să ne vedem. (...) Nouă ne-au reușit anumite lucruri îmrepună și noi trebuie să le continuăm”, a declarat ministrul Educației.
În momentul în care Perciun enumera mai multe reușite în domeniul educației ale guvernării PAS, acesta a fost huiduit și întrerupt de mai multe ori de participanții la protest.
Tofan a calificat reacția drept „nejustificată” și a sărit în apărarea ministrului Educației.
„Nu cunosc un ministru al Educației în istoria Moldovei care a luptat mai mult pentru drepturile și salariile profesorilor. Ca prim-ministru îmi vine foarte greu cu domnul Perciun pentru că atunci când avem ședințe pe intern și toți se luptă pentru buget, el strigă cel mai tare. El luptă pentru voi. Faptul că îl huiduiți nu este justificat, omul ăsta îmi face viața ca premier foarte grea și altor miniștri. Dan cere cel mai mult”, a menționat prim-ministrul.
Premierul a recunoscut că „lucrurile stau prost la capitolul bugetar”, dar a promis că autoritățile nu se vor ascunde în cabinete și vor ieși de fiecare dată în fața protestatarilor.
„Înțeleg furia voastră și aveți tot dreptul să fiți furioși”, a subliniat Tofan.
La ora 14:00, premierul a anunțat că vor fi prezentate mai multe măsuri pentru profesori.





































