Un incendiu a izbucnit în noaptea de 19 august pe teritoriul gunoiștii orășenești din municipiul Orhei. Anunțul a fost făcut de primarul localității, Ramiz Ansarov. La fața locului au fost trimise trei echipaje de pompieri și salvatori, cu un efectiv de 12 angajați ai IGSU.
„Orheiul s-a trezit în fum. Arde poligonul de gunoi”, a declarat edilul într-un clip video postat pe rețelele de socializare.
Potrivit unui comunicat emis de instituție, pompierii au fost solicitați să intervină la ora 23:22. Pe parcursul nopții, aceștia au desfășurat acțiuni pentru localizarea și stingerea focarelor, dar și pentru a împiedica extinderea incendiului spre zonele neafectate ale gunoiștii.
Intervenția este una dificilă, întrucât focarele de ardere se pot afla în interiorul masei de deșeuri. Pentru a ajunge la acestea, gunoiul trebuie desfăcut și împrăștiat cu ajutorul tehnicii grele. Primăria Orhei a mobilizat două tractoare, un autocamion Kamaz și două excavatoare. Totodată, au fost solicitate două buldozere pentru compactarea, nivelarea și acoperirea deșeurilor.
În dimineața zilei de 20 august 2026, efectivul de intervenție a fost schimbat, iar lucrările de stingere continuă. În prezent, angajații IGSU acționează împreună cu operatorii tehnicii grele pentru a asigura accesul către focarele de ardere, desfacerea și manipularea deșeurilor, precum și compactarea și acoperirea zonelor afectate.
După stingerea incendiului, autoritățile locale planifică să se adreseze autorităților centrale pentru a identifica surse de finanțare în vederea amenajării unui poligon mai sigur și mai modern.
„Orheiul merită aer curat și un oraș sigur, iar pentru asta avem nevoie de implicarea tuturor”, a menționat Ansarov.




































