În mai puțin de două săptămâni, elevii vor păși din nou pragul școlilor. Odată cu noul an școlar revin lecțiile, temele pentru acasă și noile cunoștințe, dar există o abilitate pe care copilul o va folosi ani la rând: scrisul de mână. Este diferit pentru fiecare copil și nu ține doar de cât de frumos arată literele pe hârtie. Modul în care scriem poate spune multe despre atenție, disciplină și perseverență. De ce este important să-i învățăm pe cei mici să țină corect stiloul, să stea corect la masă și să scrie de mână? Aflați în reportajul care urmează.
Valentin Lapti este tatăl Vivianei, care a trecut recent în clasa a II-a. Bărbatul a observat că fiica sa ține incorect stiloul, așa că a decis să nu amâne problema și a înscris-o, înainte de a începe noul an școlar, la cursuri de caligrafie.
„Am observat că scrisul ei era greu de descifrat și am vrut să o ajut, pentru rezultatele ei la învățătură și pentru viitorul ei. Pentru ca ea să scrie corect, toate acestea contează: postura, felul în care stă la masă, modul în care ține stiloul. Am observat că ținea stiloul puțin incorect. Scrisul de mână nu se va demoda niciodată. Trebuie să înțelegem că acesta este fundamentul”, a spus tatăl elevei, Valentin Lapti.
Poziția corectă a mâinii este una dintre primele etape în formarea unui scris de mână clar și corect. Profesoara Anastasia Raevskaia spune că exercițiul nu se oprește însă la ușa sălii de curs. Copilul continuă să exerseze și acasă, iar aici implicarea părinților este esențială. Este, de fapt, o muncă în echipă, mai ales în cazul copiilor de până la 10 ani.
„Pentru fiecare copil se elaborează un program individual. Conce pem caietele de exerciții astfel încât copilului să-i fie ușor și confortabil să asimileze materialul. Nu este vorba doar despre frumusețea scrisului, ci și despre disciplină, perseverență și caracterul copilului. Toate acestea le putem observa în procesul de scriere. Putem oferi o bază pentru forma literelor, însă fiecare copil este unic, iar forma literelor va fi, de asemenea, individuală. Scrisul contribuie la concentrarea atenției și reprezintă una dintre modalitățile prin care învățăm să învățăm”, a explicat profesoara Anastasia Raevskaia.
Iar un scris neîngrijit poate influența notele elevilor. Experții spun că problema nu ține întotdeauna de cunoștințele elevului, ci de faptul că profesorului îi poate fi pur și simplu greu să descifreze ceea ce a scris.
„La școală, atunci când profesorul verifică temele pentru acasă a peste 30 de elevi, verificarea se face, de cele mai multe ori, prin răsfoirea rapidă a caietelor. Profesorii cu experiență fac acest lucru foarte repede: verifică și identifică greșelile. Însă, dacă scrisul este ilizibil, orice lucru poate fi considerat o greșeală, deoarece astfel nu putem determina dacă elevul a rezolvat corect, din punct de vedere gramatical, exercițiul”, a declarat psihologul și profesoara Iana Gapițonova.
Zinaida Ciornea este profesoară de 15 ani și lucrează cu elevii din clasele I IV. Ea confirmă că scrisul ilizibil este o problemă întâlnită destul de des în clasele primare. Atunci când apar astfel de dificultăți, profesorii încearcă să intervină cât mai devreme și să-i ajute pe copii să-și corecteze deprinderile.
„În spatele scrisului de mână se ascunde un potențial enorm al omului: dezvoltarea memoriei, a atenției, a perseverenței și a gândirii. Iar una dintre cele mai importante abilități pe care le dezvoltă scrisul de mână și exercițiile de caligrafie este disciplin”.
În timp ce elevii își pregătesc caietele și stilourile pentru noul an școlar, Ministerul Educației anunță că, pe 1 septembrie, în toate școlile din Republica Moldova, prima lecție va avea genericul „Independența care ne unește”. Lecția este dedicată celor 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Anul școlar va începe într-o zi de marți. Iar peste aproape două luni, elevii vor avea parte de prima vacanță: cea de toamnă, care va dura nouă zile, în perioada 24 octombrie - 1 noiembrie.




































