Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vucic, şi-a anunţat duminică demisia. Acesta a pus capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, scrie HotNews.
Conform Constituţiei, Vucic nu mai poate candida la funcţia de preşedinte. Între timp, Ana Brnabic – preşedinta parlamentului care îşi încheie mandatul – va îndeplini funcţia de preşedinte interimar.
Demisia lui Aleksandar Vucic, venită cu şapte luni înainte de încheierea mandatului său, survine în contextul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate din Serbia, programate pentru 25 octombrie.
Acestea îi vor permite totodată lui Vucic să fie numit prim-ministru în cazul în care partidul său, Partidul Progresist Sârb (SNS), va forma noul guvern.
Vucic a anunțat, în iunie, că va demisiona din funcţia de preşedinte, dar a aşteptat trei luni înainte de a-şi da demisia în mod oficial.
Conform legislaţiei sârbe, alegerile prezidenţiale trebuie organizate în termen de trei luni de la demisia preşedintelui. Aceasta înseamnă că alegătorii se vor prezenta la urne de două ori în acest an: pentru alegerile parlamentare anticipate programate pentru 25 octombrie şi pentru alegerile prezidenţiale anticipate.
Înainte de a-şi depune demisia duminică, Vucic a apărut la postul public de televiziune RTS, unde a declarat că alegerile prezidenţiale vor fi convocate la mai mult de o lună după scrutinul parlamentar.
„Fac apel la o concentrare deplină, la o concentrare absolută asupra alegerilor parlamentare şi asupra victoriei, deoarece alegerile parlamentare vor determina drumul pe care îl va urma Serbia”, a declarat Vucic pentru RTS.





















