Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

Smart City: Moldova a primit un suport enorm din partea României. S-a investit în educația de calitate și în condiții pentru copii

241522-199525
28 septembrie 2026, ora 17:48

Cetățenii vorbesc despre modul în care sprijinul venit din partea statului român contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova prin susținerea infrastructurii educaționale, energetice și medicale.

Potrivit acestora, impactul real adus de România în Moldova se bazează pe un principiu simplu: dezvoltarea societății în ansamblu și sprijinul necondiționat. Acest lucru se reflectă atât în proiectele desfășurate în domeniul eficienței energetice și cercetării, cât și în proiectele de asistență socială desfășurate în beneficiul oamenilor, cum ar fi susținerea azilurilor de bătrâni sau donațiile de ambulanțe.

„Moldova a primit un suport enorm din partea României. Este vorba de reabilitarea școlilor, grădinițelor. Cred că ăsta este un lucru foarte important pentru că s-a investit în educația de calitate, în condiții pentru copii și acesta este un suport esențial”, menționează una dintre persoanele intervievate.

De asemenea, oamenii subliniază că un parcurs european nu înseamnă doar dezvoltare a infrastructurii, ci și implicare constantă în viitorul tinerelor generații. Prin posibilitatea de a urma studii de licență și masterat în România sau în alte state din Uniunea Europeană, tinerii au oportunitatea de a deschide noi drumuri în carieră, demonstrând că sprijinul real se vede prin șanse concrete oferite cetățenilor.

Opiniile integrale ale cetățenilor pot fi vizionate aici:


 „Parcursul european este cel mai sigur plan pentru modernizarea țării. Haideți să construim împreună o Moldovă Europeană.”

***
Despre Asociația pentru Dezvoltare Locală „Smart City”

Asociația pentru Dezvoltare Locală „Smart City” este o organizație non-guvernamentală din Republica Moldova, dedicată digitalizării și modernizării comunităților locale. Misiunea sa este de a transforma localitățile în spații mai accesibile, sigure și eficiente, aducând inovația tehnologică mai aproape de cetățeni, fiind puntea dintre societatea civilă și autorități. Deoarece dezvoltarea durabilă la nivel local este legată de parcursul european al țării, Asociația a inițiat o campania de educare și informare „Construim Moldova Europeană”. Această inițiativă explică integrarea în UE pe înțelesul tuturor, traducând termenii politici în cifre, fapte și avantaje practice. Pentru mai multe detalii și noutăți despre proiecte,vizitați pagina de FB.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente