Un adolescent de 17 ani a murit, iar alți trei tineri au ajuns la spital după un accident produs aseară în satul Rujnița, raionul Ocnița. La volan se afla un tânăr de 18 ani care nu avea permis de conducere.
Potrivit unui comunicat al poliției, accidentul s-a produs aseară, în jurul orei 22:30. Preliminar s-a stabilit că tânărul de 18 ani conducea un Audi Q7, iar într-o curbă ar fi pierdut controlul asupra mașinii și s-a izbit de un copac.
În urma impactului, pasagerul de 17 ani a murit la fața locului. Alți trei tineri, printre care și șoferul, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat pentru consum de alcool, iar rezultatul a fost negativ.
Poliția a inițiat un proces penal, iar tânărul de 18 ani a fost reținut pentru 72 de ore. Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.




































