Deși Republica Moldova este la zi cu implementarea reformelor din Planul de Creștere al Uniunii Europene, autoritățile înregistrează întârzieri la capitolul investiții, unde este nevoie de o accelerare a ritmului. Avertismentul a fost lansat de Comisarul european pentru Economie și Productivitate, Valdis Dombrovskis, într-un interviu exclusiv acordat emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
„Constatăm că, în ceea ce privește punerea în aplicare a reformelor, lucrurile se desfășoară, în mare măsură, conform planului. În ceea ce privește investițiile, este nevoie de o accelerare a ritmului, așa că, din acest punct de vedere, tocmai am avut o discuție cu prim-ministrul, în cadrul căreia acesta a prezentat planul de înființare a ceea ce el numește o entitate centralizată de tip „Moldova Proiect”, care să se ocupe de aceste proiecte de investiții, precum și de contractare și așa mai departe”, a declarat oficialul.
În prezent, rata de îndeplinire a condițiilor pentru următoarea tranșă de finanțare este de 90%. Prin urmare, țara noastră urmează să primească încă 157 de milioane de euro ca sprijin financiar, pe lângă cele peste 500 de milioane de euro debursate până acum de Uniunea Europeană.
„Așadar, lucrurile avansează bine, însă, în ceea ce privește agenda de reforme, aș menționa că mai sunt încă reforme importante de realizat. De exemplu, reforma întreprinderilor de stat, a administrației publice, a neutralității lor concurențiale, a rolului pe care îl joacă în economie și așa mai departe, precum și reformele din domeniul piețelor energetice și integrarea Moldovei în sistemele energetice ale UE”, a declarat oficialul UE.
Pe lângă investiții, o altă reformă crucială aflată sub lupa Uniunii Europene vizează întreprinderile de stat. Valdis Dombrovskis a apreciat faptul că autoritățile de la Chișinău au finalizat deja evaluarea acestora și că auditul a fost realizat pentru a stabili unde este necesară îmbunătățirea guvernanței și ce companii pot fi privatizate, în condițiile în care gestionarea lor nu mai reprezintă o atribuție a statului.
Totodată, comisarul european a subliniat că unele întreprinderi neprofitabile ar putea fi chiar lichidate.
„Acum, aș spune că este o chestiune de punere în aplicare și, într-adevăr, cunoaștem planurile Guvernului și în ceea ce privește privatizarea, precum și listarea unui număr de companii la bursă, așa că aceasta este cu siguranță o direcție importantă de lucru”, a subliniat Comisarul UE.
În pofida ritmului bun de implementare a reformelor și a progresului înregistrat, oficialul avertizează că „ne așteaptă multă muncă”, întrucât „suntem la jumătatea drumului din punct de vedere al timpului”, și mai sunt „două-trei reforme” esențiale ce trebuie realizate.
„Așadar, din acest punct de vedere, va fi nevoie de multă muncă suplimentară din partea autorităților moldovene”, a declarat Dombrovskis.




































