O nouă etapă a Ligii Națiunilor a avut loc aseară în care nu au lipsit surprizele. Norvegia a pierdut cu Țara Galilor, iar Olanda a reușit doar o remiză împotriva Greciei. Fără Cristiano Ronaldo, Portugalia a învins cu 4:2 pe Danemarca, iar Germania a obținut prima victorie sub comanda antrenorului Jurgen Klopp.
După o zi de pauză, spectacolul din Liga Națiunilor a revenit joi seara. La Salonic, Grecia spera să producă o nouă surpriză, după ce reușise să învingă Germania în deplasare. În minutul 13, Tzolis a avut un gol anulat pentru ofsaid, dar peste 10 minute Grecia a reușit să deschidă scorul prin Ioannidis. În prelungiri, Masouras a înscris pentru 2:0.
Olanda a revenit în meci în minutul 59, Virgil van Dijk reducând din diferență după un corner. În minutul 65, Dumfries a fost pe fază la o bâlbâiala în apărarea adversă, a „furat” mingea și a egalat, însă golul a fost anulat pentru un ofsaid. Oaspeții au punctat până la urmă pentru 2:2, prin Reijnders.
Grecia se poate declara mai mult decât mulțumită de prima jumătate a competiției, fiind lider în grupă.
Portugalia a întâlnit-o pe Danemarca în primul meci de după „dezertarea” lui Cristiano Ronaldo. Lusitanii au deschis scorul prin Cancelo. Damsgaard a egalat 10 minute mai târziu cu o execuție superbă la colțul lung, însă naționala lui Jorge Jesus a intrat în avantaj la cabine. Ramos a marcat din poziție unu la unu cu Hermansen. Danemarca a revenit din nou pe tabelă în minutul 53 prin Hojlund.
Până la urmă, Portugalia a reușit să câștige partida de la Copenhaga. Vitinha înscris cu o lovitură de cap, iar Joao Felix a stabilit rezultatul final.
La a treia încercare, Jurgen Klopp a obținut prima sa victorie pe banca naționalei Germaniei. Die Mannschaft a întâlnit Serbia, impunându-se cu 2:0. În minutul 39, Bischof a fost pe fază la o minge respinsă din bară și a îndeplinit o simplă formalitate. Wirtz a stabilit rezultatul final.
Țara Galilor a întâlnit Norvegia într-o altă partidă. Oaspeții au deschis scorul prin Oscar Bobb, în minutul 11, gazdele egalând în minutul 38, când James a reluat din fața porții. La câteva secunde de la începerea reprizei secunde, Heggem a fost eliminat pentru un fault din postura de ultim apărător și Țara Galilor a profitat, câștigând cu 2:1. Golul victoriei a fost marcat de Williams în minutul 48.
Tot aseară în Liga B, Austria a scos doar o remiză cu Irlanda, iar Israel a remizat fără goluri împotriva lui Kosovo.
În liga D s-au consemnat alte două remize, Azerbaidjan - Liechetenstein, 0:0 și Malta - Gibrlatar, 1:1.
























