Experții Secției tehnico-explozive a Poliției au identificat, în urma cercetărilor efectuate astăzi, mai multe locuri de impact și explozie ale unor aparate de zbor fără pilot. Fragmentele ridicate de la fața locului indică faptul că acestea au componente similare celor identificate la modelul hibrid S8000 Banderol.
În toate cazurile investigate au fost depistate elemente ale sistemului de propulsie și alte componente specifice acestui model de dronă, dar și elemente provenite din partea de luptă.
Impacturile au generat cratere, iar fragmentele aparatelor de zbor au fost împrăștiate pe suprafețe extinse.
Poliția precizează că, în urma verificărilor, nu au fost depistate alte substanțe sau dispozitive explozive.
Cercetările continuă în raioanele vizate, iar oamenii legii documentează circumstanțele incidentelor și măsurile necesare pentru securitatea cetățenilor.
Mai multe fragmente de drone au fost depistate, în dimineața zilei de astăzi, în raioanele Căușeni, Ștefan Vodă, Hîncești și Anenii Noi, după ce locuitorii au semnalat explozii în extravilanul unor localități. Serviciul Operații Aeriane al Armatei Naționale precizează că în intervalul de timp 7:45-8:00, spațiul aerian național, a fost survolat de cinci aparate de zbor fără pilot.
























