O femeie de 81 de ani din orașul Fălești a pierdut peste o sută de mii de lei, după ce a fost înșelată prin metoda „ruda implicată în accident”. Cazul a avut loc în martie anul trecut, iar acum procurorii au anunțat trimiterea în judecată a cauzei penale în privința unui bărbat în vârstă de 40 de ani.
Potrivit Procuraturii, acesta a pus la cale schema împreună cu alte persoane. Unul dintre membrii grupului ar fi sunat-o pe femeie și s-ar fi prezentat, în mod fals, drept colonel al Ministerului de Interne. Acesta i-ar fi spus că nepoata sa a provocat un accident rutier și are nevoie urgent de bani pentru a evita consecințele legale.
Indusă în eroare, femeia a pregătit 51.000 de lei, 3.050 de euro și 50 de dolari, pe care i-a transmis învinuitului. Acesta a fost reținut și este cercetat pentru escrocherie. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la opt ani de închisoare și amendă de până la 450 de mii de lei.




































