Accident mortal în apropierea localității Rassvet, raionul Strășeni. O femeie de 52 de ani și-a pierdut viața după ce un automobil ar fi agățat funia cu care își ținea bovina.
Potrivit unui comunicat emis de Poliție, tragedia a avut loc în seara zilei de 5 octombrie, în jurul orei 20:30. La volanul automobilului de marca Opel se afla un bărbat de 59 de ani.
Sectorul de drum era neiluminat, iar în urma impactului, femeia a fost trasă de pe acostament direct pe partea carosabilă de legătura întinsă peste drum.
Victima a decedat la fața locului înainte de sosirea echipajului medical. Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.




































