Patru indivizi au fost condamnați la pușcărie pentru exploatarea sexuală a 16 tinere, inlusiv șapte minore. Doar că așa se face că doar unul din cei patru membri ai grupării a ajuns după gratii. Procurorii s-au plâns că judecata lor a durat prea mult, iar asta i-a ajutat pe trei dintre indivizii cercetați să se ascundă de justiție.
„Potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinău, în baza dosarului trimis spre examinare de procurorii PCCOCS în 2022, faptele au avut loc în diferite perioade ale anului 2021. Cei patru inculpați sunt din Dondușeni, Ialoveni și Râbnița și au vârste cuprinse între 29 și 35 de ani. Anterior, după cum anunța Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în martie 2026, un alt învinuit a fost condamnat la 19 ani închisoare în acest dosar”, a menționat purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru.
Potrivit procururilor, cea mai tânără dintre victimele racolate avea doar 14 ani. Proxeneții căutau fete prin familii cu venituri reduse, unde părinți nu știau multe despre copiii lor minori. Tinerele erau ademenite cu o viață ca în filme în Capitală. Deși li s-a promis venituri mari, indiferent de numărul clienților, fetelor nu li se oferea decât 200 de lei pe zi. Restul banilor reveneau proxeneților.
„În vederea maximizării profitului, grupul infracțional le impunea victimelor să genereze un profit minim de câteva mii de lei pe zi, iar în cazul reținerilor cu anumiți clienți sau folosirea cuvintelor murdare, acestea erau „amendate” cu sume între 50-100 de euro. În context, pentru ca să le inspire „stimă” victimelor față de liderul condamnat la 20 ani închisoare acum, acesta le convoca deseori în pădure sau chiar în cimitir”, a comunicat Violina Moraru.
Oamenii legii au început să fileze grupul infracțional în toamna anului 2021. Procurorii PCCOCS precizează că în urma acelor acțiuni patru indivizi au fost băgați după gratii, dar așa cum, potrivit legii, învinuiții nu pot fi ținunți în izolator mai mult de un an, trei dintre aceștia au reușit să părăsească țara. Acum aceștia sunt dați în urmărire internațională.




































