Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1679: Dronă în România, alerta lui Zelenski și ordinul lui Putin. Kievul: „Rusia are o mobilizare secretă”

Ședința CSP unde urma să fie examinată sesizarea cu privire la pretinse acțiuni ilegale ale lui Stoianoglo, anulată

Stoianoglo CSP
22 iulie 2022, ora 08:53

Ședința Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din 22 iulie, unde urma să fie examinată solicitarea procurorului Victor Furtună de încuviințare a inițierii urmăririi penale în privința procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost anulată din lipsă de cvorum.

Prin urmare sesizarea va fi analizată în următoarea ședință care va avea loc pe data de 29 iulie, a declarat președinta CSP, Angela Motuzoc.

„Ședința a fost preconizată cu acordul tuturor pentru astăzi, dar cred că nu a prezentat atâta interes”, a spus aceasta.

Potrivit sesizării, Alexandr Stoianoglo, ar deține indirect, prin intermediul fiicei sale, acum în vârstă de 26 de ani, dreptul de proprietate asupra unui apartament cu o suprafață de aproape 135 de metri pătrați, la preț de 824.815 lei, chiar lângă apartamentul în care locuiește împreună cu familia. 

Contractul de vânzare-cumpărare ar fi fost încheiat în 2015 pe numele Cristinei Stoianoglo, care avea atunci doar 19 ani. Procurorul menționează în textul sesizării că potrivit datelor de la Fisc, până la încheierea tranzacției, tânăra ar fi obținut în acel an venituri legale de 400 de lei de la Academia de Studii Economice.

La sfârșitul lunii noiembrie 2021, Procuratura Anticorupție a anunțat că a încheiat urmărirea penală pe numele lui Stoianoglo pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Mai exact Stoianoglo este acuzat că, la eliberarea din funcție a procurorului Nicolae Chitoroagă, ar fi dispus achitarea îndemnizației de concediere în mărime de peste 160 de mii de lei, prejudiciind astfel bugetul Procuraturii, deoarece, la acel moment, Chitoroagă avea statut de învinuit într-un dosar penal.

Alexandr Stoianoglo a fost reținut la începutul lunii octombrie și tot atunci a fost suspendat din funcție, după ce în biroul de serviciu, dar și în locuința sa au avut loc percheziții. Acesta este învinuit de abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor, corupere pasivă și darea de informații mincinoase. 

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

/VIDEO/ Cum ajung datele moldovenilor la escrocii din call-centre: Informațiile colectate online ar fi vândute pe darknet
/VIDEO/ Cum ajung datele moldovenilor la escrocii din call-centre: Informațiile colectate online ar fi vândute pe darknet
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
Criza hidrologică pe râul Prut: Debitul de apă din lacul de acumulare Costești–Stânca va fi redus și mai mult
Criza hidrologică pe râul Prut: Debitul de apă din lacul de acumulare Costești–Stânca va fi redus și mai mult
/PROMO/ Criza energetică și dezinformare: Despre manipulările care însoțesc scumpirile - de la 20:00, la „Alo, TV8”
/PROMO/ Criza energetică și dezinformare: Despre manipulările care însoțesc scumpirile - de la 20:00, la „Alo, TV8”
Taxarea coletelor de pe Temu se amână din nou. Ministra Finanțelor: „Este ceva nou pentru Moldova”
Taxarea coletelor de pe Temu se amână din nou. Ministra Finanțelor: „Este ceva nou pentru Moldova”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente