Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1477: Planul B, eroare strategică și Internet oprit. Zelenski avertizează despre Al Treilea Război Mondial

investigații

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Viață de aristocrat! Cum își duce traiul Constantin Țuțu în timp ce este judecat pentru îmbogățire ilicită

12 iunie 2023, ora 15:04

În ultimii ani, a plouat cu dosare penale pentru îmbogățire ilicită. Un fost președinte, miniștri, deputați, judecători, procurori, alți demnitari de stat s-au trezit cu mascați la ușă în dosare în care sunt bănuiți că au averi exagerate. Perchezițiile au fost prezentate în presă ca un mare succes și o renaștere a justiție naționale. Dar, la distanța de câțiva ani de la pornire, majoritatea acestor dosare fie că s-au adunat în teanc pe mesele procurorilor, fie s-au înglodat în instanțele de judecată.  Am analizat evoluția câtorva zeci de dosare pornite pentru îmbogățire ilicită. În multe cazuri, cei vizați în anchete și-au văzut mai departe de viața lor pe picior larg, afișând lux și opulență. In ediția de astăzi a emisiunii, vă prezentăm cazurile a doi foști demnitari apropiați de oligarhul Vladimir Plahotniuc.

Primul personaj din anturajul fostului lider democrat care a ajuns să fie cercetat penal pentru îmbogățire ilicită este fostul deputat Constantin Țuțu. Procurorii îi impută o diferență de trei milioane și jumătate de lei între venituri și cheltuieli pentru perioada anilor 2014-2019, când a deținut mandatul de parlamentar. Dosarul de îmbogățire ilicită în care este învinuit Constantin Țuțu se află în instanță din toamna anului 2021. De atunci, s-a plimbat de la un magistrat la altul, iar pe fond nu s-a desfășurat nicio ședință de judecată.

Procesul pare să nu-l deranjeze pe fostul deputat democrat. În imaginile plasate pe rețelele sociale, acesta afișează o viață de lux. Conduce motociclete și mașini de clasa premium. Merge în vacanțe și se distrează cu activități ce provoacă adrenalină la maximum. Poartă haine și accesorii de brand exclusiviste de zeci de mii de euro.

Cel mai preferat brand al fostului politician este Billionaire, un brand italian de lux. Un tricou la acest producător costă cel puțin 500 de euro, iar o scurtă de iarnă  peste 3000 de euro. Fiind din colecții vechi nu am reușit să identificăm exact piesele vestimentare ale acestui brand purtate de Țuțu. 

Un video încărcat de Țuțu cu o săptămână în urmă pe o rețea de socializare ilustrează perfect luxul în care trăiește. Fostul deputat se află la volanul unui Ferrari care costă circa 150 de mii de euro. Este îmbrăcat din cap până în picioare în haine ale prestigioasei mărci Gucci. Chipiul pe care îl poartă Țuțu costă 340 de euro, pantalonii - 1240 de euro, tricoul - aproximativ 400 de euro, iar ghetele - 1500. Cea mai scumpă piesă este ceasul de marca Breguet - un brand de lux elvețian-francez. Accesoriul de pe mâna fostului politician  este confecționat din aur de 18 karate și costă peste 30 de mii de euro.

În total, doar în acest video, Țuțu poartă pe el haine și accesorii de peste  33 de mii de euro, sumă echivalentă cu salariul mediu al unui profesor pentru mai bine de șase ani! Împreună cu mașina, costul acestor bunuri depășește trei milioane și jumătate de lei.

Vă atragem atenția că prețurile la care Țuțu și-a cumpărat piesele vestimentare pot fi mult mai mari. Fiind din colecții mai vechi, noi le-am găsit în magazinele online la prețuri reduse.

Valoarea mașinilor, hainelor și accesoriilor afișate de Țuțu se ridică la sute de mii de euro. Surse de încredere ale Cutiei Negre susțin că mai multe dintre mașinile și motocicletele pe care le folosește Țuțu au fost cumpărate cu bani cash de către Nicolae Baciu, un apropiat al acestuia. Presa a scris anterior că Baciu ar locui în vecinătatea lui Țuțu, în cartierul de lux de pe strada Grenoble și ar fi implicat în contrabandă cu țigări.

Contactat de reporterul Cutiei Negre, Nicolae Baciu a refuzat să ofere comentarii despre bunurile achiziționate și relația pe care o are cu Țuțu.

Nicolae Baciu:  - Dvs poate ați încurcat. Nu vă dați seama unde sunați. Nu mă luați așa repede la întrebări că nu sunteți de la Procuratură. În primul rând vreau să aflu de unde aveți numărul meu de telefon și pe urmă o să continuăm discuția”

Reporter TV8:  – De la o persoană care vă cunoaște, nu o să-i dau numele acum.

Nicolae Baciu: – Am înțeles. Atunci nu avem despre ce vorbi. Vă rog să ștergeți numărul meu.

Opulența afișată în pozele lui Țuțu, nu a fost investigată de procurori. Oamenii legii au cercetat doar proveniența banilor investiți în construcția casei.

Aceasta este locuința lui Constantin Țuțu. Este situată în imediata apropiere a unui parc. Vila de 400 de metri pătrați este proiectată în stil hi-tech. Are în spate o curte frumos amenajată, cu gazon și arbuști decorativi în care a fost construită și o piscină. Când am realizat filmările, piscina era acoperită.

Despre luxul din interiorul casei putem să ne dăm seama din fotografiile postate de Țuțu pe rețelele sociale. De exemplu, scara surprinsă în mai multe imagini este una modernă, cu balustradă din sticlă și iluminare la fiecare treaptă. O astfel de scară interioară costă mii de euro.

Casa a fost contruită timp de un an

La Cadastru, imobilul de 400 de metri pătrați a fost evaluat la 2,7 milioane de lei. Pe piață, costul unei asemenea case este de 3 ori mai mare. De exemplu, pe un site specializat, o casă situată în orașul Codru, cu arhitectură similară, dar cu o suprafață mult mai mică și fără reparație interioară se vinde cu 8 milioane de lei.

Casa lui Țuțu, deși este una impunătoare, a fost construită în mai puțin de un an. Terenul de 6 ari a fost cumpărat  în iulie 2017, de la un consătean judecat anterior pentru contrabandă cu țigări. Iar în iunie 2018, casa a fost dată deja în exploatare.

Cartierul select în care și-a construit casa fostul deputat democrat Constantin Țuțu are acces interzis. Teritoriul a fost delimitat cu un gard și o poartă din fier. Din interior a ieșit un gardian care ne-a declarat că fostul deputat nu mai locuiește de mult timp aici. Din octombrie 2019, casa se află sub sechestru în dosarul pentru îmbogățire ilicită.

În toamna anului 2021, procurorii au trimis dosarul în instanța de judecată, dar până astăzi a bătut pasul pe loc. În ultimele patru luni, echipa Cutiei Negre a mers la mai multe ședințe de judecată în dosarul lui Țuțu. După una dintre acestea, fostul deputat a criticat acuzațiile procurorilor referitoare la construcția și valoarea casei.

Constantin Țuțu: - Procurorii din R. Moldova sunt specialiști în construcții, în vânzări, în cumpărări? Nu este normal. Eu am declarat cât costă casa mea și asta e tot.

Reporter TV8: – Dvs susțineți că a costat mult mai puțin construcția?

Constantin Țuțu: – Sigur că da. Am construit-o eu personal această casă. Eram implicat în procesul ăsta. Eu știu cât costă casa asta și eu am declarat.

Reporter TV8:  – Se încadrează în veniturile pe care le aveați?

Constantin Țuțu: -  Sigur că da.

Potrivit declarațiilor de avere pe care le-am analizat, în perioada 2017-2019, când și-a construit și amenajat casa, fostul deputat a avut venituri din salariu și vânzarea unor mașini de peste două milioane de lei. La care se adaugă 30 de mii de euro declarați ca donații și cadouri primite la evenimente de familie. 

Avocatul lui Țuțu acuză autoritățile că nu ar fi calculat corect diferența dintre venituri și cheltuieli și ar fi refuzat să facă o expertiză reală a casei. 

Ivan Ungureanu, avocat: „Noi am solicitat Procuraturii să dispună o expertiză să vedem noi diferența, deoarece ca bază absolut nu s-a luat nicio evaluare, nicio expertiză. S-a pus doar prețul care a considerat partea acuzării fără a avea un temei juridic în acest sens”.

De cealaltă parte, procurorul susține că evaluarea a fost făcută de Agenția de Recuperarea a Bunurilor Infracționale.

Elena Cazacov, procuror: „Deși de partea apărării se invocă faptul că nu a fost efectuată careva expertiză sau se invocă careva încălcări părții acuzării, că nu este expert și a înaintat astfel de diferențe, în cadrul urmăririi penale au fost făcute evaluările de către ARBI care și a constatat diferența respectivă”.

Slăbiciunea lui Țuțu pentru mașini de lux

În perioada în care a deținut mandatul de deputat, Constantin Țuțu a investit bani nu doar în casă, dar și în mașini de lux. Așa cum am arătat la început, acesta are o slăbiciune pentru autoturisme scumpe. Marca preferată este Mercedes de clasa S. A fost surprins cu un astfel de automobil în 2016, apoi cu altele două în 2017. Toate au purtat aceleași numere de înmatriculare personalizate, având inițialele numelui fostului parlamentar.

Ultimul Mercedes a fost declarat de Țuțu ca fiind cumpărat cu 80 de mii de euro. Dar în 2019, la demisia sa din Parlament, deputatul nota că a vândut mașina la un preț de trei ori mai mare - cu 4 milioane și jumătate de lei.

Două luni în urmă,  ANI a emis un act de constatare în privința averii lui Constantin Țuțu. Documentul arată că, în perioada în care a fost deputat, Țuțu a condus mai multe mașini scumpe cu drept de folosință gratuită. E vorba de alte trei Mercedesuri, o Skoda Kodiaq, un Audi Q7 și un Porche Cayenne.

Unul dintre aceste Mercedesuri aflate în folosință a ajuns subiect de știre,  după ce a fost scos la vânzare cu aproape 60 de mii de euro. Deși Țuțu nu s-a declarat niciodată proprietar al mașinii, în fotografii a fost surprinsă planșeta din față a autoturismului, personalizată cu numele fostului deputat.

Controlul recent al Autorității de Integritate a stabilit o avere nejustificată în valoare de 4,3 milioane de lei în cazul lui Constantin Țuțu. Actul de constatare a fost trimis în instanța de judecată pentru dispunerea încasării acestei sume în folosul statului.

Deocamdată, dosarul de la ANI nu a fost pus pe rol. În schimb cel al procurorilor privind îmbogățirea ilicită bate pasul pe loc de aproape doi ani. Mai multe ședințe au fost anulate, pentru că inculpatul nu s-a prezentat, sau apărarea a înaintat diferite solicitări.

Epopeea dosarului în instanța de judecată

Între timp, dosarul s-a plimbat de la un magistrat la altul. Inițial, i-a fost distribuit judecătorului Petru Păun. Apoi transmis pentru conexare judecătorului Ion Morozan care avea în procedură dosarul pentru trafic de influență în care este învinuit Țuțu. După ce Morozan s-a pensionat, o altă judecătoare a preluat cauza penală, dar a refuzat comasarea. Într-un final, dosarul pentru îmbogățire ilicită a revenit pe masa judecătorului Petru Păun.

La  ședința din 13 aprilie curent, la care a asistat și echipa Cutiei Negre, avocații lui Țuțu au solicitat încetarea procesului penal, invocând încălcări de procedură la etapa de urmărire penală și incompatibilitatea procurorului care a întocmit rechizitoriul. De cealaltă parte, Elena Cazacov acuză avocații de tergiversarea intenționată a procesului.

Elena Cazacov: „Pentru acuzare aceste cereri nu sunt noi. Aceste cereri sunt înaintate deja pe cercul doi. Ele au fost anterior invocate și la judecătorul precedent la care s-a aflat cauza penală și toate au fost soluționate. Deși suntem în ședința preliminară și au dreptul de a înainta astfel de cereri, considerăm însă un pic faptul că se folosesc nu chiar cu bună credință de drepturile lor. Se tergiversează, se invocă că nu au sufiecient timp pentru a le înainta, având încă 4 cereri care urmează să le înainteze. MUSCA După mine, poziția acuzării este o tactică intenționată în vederea extinderii examinării cauzei.

Avocații declară că acționează corect și nu au scopul de a tărăgăna procesul.

Ivan Ungureanu: „Având în vedere că suntem în alt complet de judecată, cauzele au fost conexate, acum suntem la faza ședințelor preliminare de susținere a cererilor noastre, de aceea partea apărării este îndreptățită să susțină toate cererile care le are în acest sens, inclusiv cererile care au fost depuse anterior și care din diferite motive nu au fost examinate și ele urmează a fi repetate în alt complet de judecată”.

La o ședință ulterioară din 21 aprilie, Constantin Țuțu a cerut instanței permisiunea să plece în România pentru investigații medicale. Judecătorul i-a acceptat solicitarea și a contramandat toate ședințele planificate până la data de 15 iunie. În aceeași zi, Țuțu a plasat pe o rețea de socializare un video în care apare alergând pe malul mării.

Dosarul fostului șef de la SIS

La 29 martie 2022, oamenii legii au făcut percheziții acasă la Vasile Botnari, un alt acolit al fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc. Procurorii îi atribuie lui Vasile Botnari o avere nejustificată de peste 28 de milioane de lei – bunuri imobile și mașini înregistrate fictiv pe numele unor rude apropiate sau persoane de încredere. Botnari a ocupat de-a lungul anilor mai multe funcții publice. A fost deputat, ministru și director al Serviciului de Informații și Securitate.

Această casă a familiei Botnari a rămas în afara verificării procurorilor, pentru că a fost cumpărată încă în anul 2009. Pe atunci, Vasile Botnari avea tot o funcție publică, fiind director al Agenției Transporturilor. Casa, situată în sectorul Telecentru, are o suprafață de 400 de metri pătrați și ocupă 6 ari de teren. La Cadastru este evaluată la peste 3 milioane de lei, un preț de cel puțin trei ori mai mic decât cel de piață. Bunurile au fost înscrise pe socrii săi.

În august 2016, pe când era ministru, Botnari a mai cumpărat 8 ari de teren cu două case, aflate chiar alături și iarăși le-a înregistrat pe socri. Între timp, a modernizat construcțiile. Astăzi, cele trei proprietăți sunt unite, au curte și intrare comună.

Soacra, judecată pentru complicitate la infracțiune

Prin aceste achiziții, Botnari i-a creat probleme și soacrei sale. Pensionara de 69 de ani este judecată pentru complicitate în dosarul de îmbogățire ilicită a lui Botnari. Potrivit procurorilor, între anii 2014-2019, soacra demnitarului a avut venituri de numai 300 de mii de lei, dar a cumpărat bunuri imobile de 19 milioane de lei.

Procurorii au stabilit și că fiica fostului demnitar, Anastasia Botnari, are în proprietate un apartament, un loc de parcare și o mașină cu o valoare de aproape 6 milioane de lei. În  perioada achizițiilor, aceasta nu a avut niciun venit și astfel oamenii legii bănuiesc că bunurile au fost cumpărate de Vasile Botnari. Toate au ajuns sub sechestru în vederea confiscării.

În timpul urmăririi penale, oamenii legii au identificat și mașini deținute de Vasile Botnari în valoare de peste 4 milioane de lei. Anterior, Botnari a fost surprins de mai multe ori la volanul unei mașini de lux de model Range Rover. Inclusiv, la întâlnirea de taină de la început de pandemie, la un hotel din capitală. 

Aceeași mașină am surprins-o parcată și în curtea casei fostului demnitar. Prețul unei asemenea autoturism este între 50 și 80 de mii de euro.

Am mers la o ședință de judecată ca să discutăm cu Vasile Botnari despre dosarul în care este învinuit de îmbogățire ilicită. Ședința a fost amânată din cauza unei alerte cu bombă, dar am reușit să-i adresăm câteva întrebări în timp ce fostul demnitar părăsea grăbit clădirea Judecătoriei Buiucani.

Reporter TV8: - Dosarul înaintat de procurori cum vi se pare, este la comandă?

Vasile Botnari:  – Nu știu dacă este la comandă sau nu, dar este o compunere pe temă liberă și în judecată voi demonstra că toți banii sunt legal dobândiți cu familia mea împreună.

Reporter TV8: - Nu vă recunoașteți vina în acest dosar?

Vasile Botnari:  - Nu.

Reporter TV8:  - Cum credeți, ce finalitatea va avea acest dosar și când?

Vasile Botnari: - Când voi demonstra că totul este legal.

2,8 milioane de lei, achitați de Botnari în dosarul profesorilor turci

În vara anului 2020, pe când era judecat în cunoscutul dosar privind expulzarea celor 7 profesori turci, fostul director SIS, Vasile Botnari, a achitat 380 de mii de lei pentru avionul charter arendat pentru transportarea profesorilor în Turcia și  alte 2,4 milioane de lei, prejudiciul pe care l-a plătit R. Moldova în urma condamnării la CEDO pe cazul profesorilor turci. Botnari a fost găsit vinovat în acest dosar, dar a scăpat de închisoare, fiind amendat cu 88 de mii de lei.

Reporter TV8: - Ați achitat avionul turcilor, din ce bani?

Vasile Botnari:  – Din banii mei.

Reporter TV8: – Cum i-ați câștigat?

Vasile Botnari: – Cinstit și legal. Din cont oficial i-am achitat.

Reporter TV8: - Declarațiile de avere corespund cu banii?

Vasile Botnari: – Sigur că da. Procuratura a verificat și s-a convins că e tot legal.

După perchezițiile din 29 martie 2022, Vasile Botnari a fost arestat în dosarul de îmbogățire ilicită. Însă peste 4 luni, a fost trecut în arest la domiciliu. Ancheta penală în privința fostului director SIS s-a desfășurat rapid. Peste jumătate de an, dosarul a ajuns în judecată, dar aici procesul se tărăgănează. În total, au fost programate 12 ședinte. Majoritatea au fost amânate sau întrerupte din diverse motive.

Dosarul lui Plahotniuc, împotmolit la Procuratură

În timp ce la Judecătoria Buiucani sunt judecați doi dintre foștii demnitari apropiați de Vladimir Plahotniuc, dosarul de îmbogățire ilicită al oligarhului s-a împotmolit la Procuratură. Averea dobândită de Plahotniuc pe care oamenii legii o consideră nejustificată depășește două miliarde de lei. Acesta este cel mai complex dosar de îmbogățire ilicită, fiind vorba de zeci de bunuri imobile și mobile cumpărate de Plahotniuc atât în R. Moldova, cât și în străinătate.

Cercetarea lui Vladimir Plahotniuc pentru îmbogățire ilicită s-a transformat într-o adevărată epopee cu multiple refuzuri de inițiere a dosarului și cu tergiversări constante. În 2018, Procuratura a respins denunțul depus de președinta PAS, Maia Sandu. În 2019 - o soartă similară a avut-o demersul  liderului Platformei DA, Andrei Năstase.

În iunie 2021, Serviciul de Informații și Securitate a trimis o sesizare la Procuratură  despre  averea fostului lider democrat. În baza demersului SIS, a fost inițiat un proces penal. Dar peste o lună, Procuratura condusă de Alexandr Stoianoglo l-a clasat. În noiembrie 2021, procurorul general interimar Dumitru Robu, a anulat ordonanța de refuz semnată de Stoianoglo și a dispus repornirea dosarului penal de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Învinuirea pentru îmbogățire ilicită i-a fost înaintată lui Plahotniuc în februarie 2022. De atunci, opinia publică nu a mai fost informată despre mersul anchetei.

Avere de 2,2 miliarde lei

La solicitarea Cutiei Negre, PCCOCS a precizat doar că în timpul urmăririi penale a fost constatată o diferență de 2,2 miliarde de lei între veniturile declarate de Plahotniuc și proprietățile dobândite de acesta. Alte informații a refuzat să ne ofere, făcând trimitere la secretul anchetei.

În sesizarea trimisă la Procuratură, Serviciul de Informații și Securitate a informat despre achizițiile făcute de Plahotniuc în străinătate, inclusiv în perioada în care a deținut mandatul de deputat. Fusese identificate 5 mașini, un iaht de lux și mai multe vile, costul cărora depășește 145 de milioane de euro.

Despre toate aceste bunuri jurnaliștii de la Rise Moldova au scris cu mult timp înainte. 

Vilă în suburbia orașului Geneva, Elveția. Situată pe malul lacului Leman 
Vilă în orașul Sciez, Franța. Situată pe malul lacului Leman 
Cabană în localitatea Les Houches, Franța. Situată la poalele munților Alpi
Vilă în București, România. Situată în zona de lux Pipera 
 Complexul rezidențial „Los Pinos del Alcuzcuz”. Situat în regiunea Marbella, Spania
Iahtul „Honor” 

Vladimir Plahotniuc a dobândit proprietăți de sute de milioane de lei și pe teritoriul R. Moldova. Majoritatea le deține prin interpuși sau companii afiliate. Despre tranzacțiile cu cele mai scumpe imobile presa a scris de nenumărate ori.

„Casa Albă” situată în apropiere de parcul Valea Morilor
Fostul sediu al Partidului Democrat situat pe str. Armenească
Clădirea „Global Business Center”, situată pe bd Dmitrie Cantemir
Hotelul Nobil situat pe str. Mihai Eminescu
Clădirea „General Media Group” situată pe teritoriul „Moldexpo” 
Vilă urbană cu statut de monument istoric situată pe str. Sfatul Țării, lângă Parlament  

Toate aceste proprietăți se află sub sechestrul procurorilor în dosarul numit generic „frauda bancară”. În această cauză, Vladimir Plahotniuc este acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari. Recent procurorii au anunțat că sunt gata să trimită dosarul în judecată.

La solicitarea Cutiei Negre, Procuratura Anticorupție a oferit cifre exacte cu privire la sechestrele aplicate pe averea lui Plahotniuc.

S-a pus interdicție pe 75 de încăperi locative și nelocative, 45 de terenuri pentru construcții, 15 unități de transport, 9 cote în capitalul social al unor companii, mijloace bănești din 4 conturi bancare și 3 creanțe.

Totodată, am aflat de la Procuratură  că niciuna dintre mașinile sechestrate nu a fost ridicată și plasată la vreo parcare specială în vederea ulterioarei confiscări.

Mijloacele de transport pe care sunt aplicate sechestre  nu sunt transmise în administrarea ARBI, condiție de bază pentru inițierea procedurii de valorificare anticipată. O parte din acestea se află peste hotarele Republicii Moldova, iar Procuratura Anticorupție a formulat comisii rogatorii în acest sens. O altă parte dintre mașini sunt utilizate în procesul de producție”, a precizat Procuratura Anticorupție.

Șefa Procuraturii Anticorupție Veronica Dragalin susține că se lucrează mult pe dosarele de îmbogățire ilicită, dar resursele Procuraturii sunt limitate și ar trebui concentrate pe cazurile de corupție mare.

Veronica Drăgălin: Vă pot spune din experiența pe care o avem că nu este simplu să demonstrezi, să faci o analiză complicată financiară despre modul de viață al persoanei, ce bunuri deține în Moldova și peste hotare, ce cheltuieli are. Noi, Procuratura Anticorupție, împreună cu CNA, împreună cu ARBI, lucrăm, dar iarăși avem surse limitate. Sunt doar câțiva oameni care lucrează la aceste cazuri. Din punctul meu de vedere, cred că am reușit să avem rezultate intermediare, pentru că noi am reușit să terminăm urmărirea penală, să ne asigurăm că avem suficiente probe, să le trimitem în judecată. Mai departe ce se întâmplă pe rol noi nu avem control cât de repede se desfășoară o judecată. Noi ca instituție, să reușim să avem așa fel de rezultate, pe așa feluri de cazuri de rezonanță, trebuie să putem să ne concentrăm resursele anume pe aceste cazuri. și nu pe cazuri de corupție de 500 de euro sau ceva mai simplu”.

În ediția de săptămâna viitoare vă povestim despre alți apropiați ai lui Plahotniuc, cercetați pentru îmbogățire ilicită. Vă vom invita într-o excursie virtuală la vila de poveste de pe malul Nistrului a fostului ministru de Interne, Alexandru Jizdan. Vila a fost amenajată în perioada în care Jizdan era anchetat penal.

/VIDEO/ „Tătuca” de la Minsk: Cum a ajuns Lukașenko în topul liderilor internaționali apreciați de moldoveni
/VIDEO/ „Tătuca” de la Minsk: Cum a ajuns Lukașenko în topul liderilor internaționali apreciați de moldoveni
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1477: Planul B, eroare strategică și Internet oprit. Zelenski avertizează despre Al Treilea Război Mondial
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1477: Planul B, eroare strategică și Internet oprit. Zelenski avertizează despre Al Treilea Război Mondial
/VIDEO/ Unele benzinării au sistat temporar vânzarea motorinei. Dorin Junghietu: „Nu există motive de îngrijorare”
/VIDEO/ Unele benzinării au sistat temporar vânzarea motorinei. Dorin Junghietu: „Nu există motive de îngrijorare”
„Orice victimă e prea mult”: Unde pot cere ajutor femeile și fetele afectate de violență
„Orice victimă e prea mult”: Unde pot cere ajutor femeile și fetele afectate de violență
/VIDEO/ Ajutor de la stat pentru fermieri: Se pregătesc compensații după ce motorina s-a scumpit
/VIDEO/ Ajutor de la stat pentru fermieri: Se pregătesc compensații după ce motorina s-a scumpit

investigații

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Autogara sponsorilor PAS. Schema imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău

09 martie 2026, ora 08:34

O autogară privată deschisă la doi pași de Gara de Nord din Chișinău a provocat un război între transportatorii de rute interurbane și a scos la iveală mai multe interese și conexiuni politice. Compania care gestionează noua gară este acuzată de concurență neloială și de protecție din partea unor instituții de stat. Proprietarii gării au fost cei mai mari sponsori ai PAS la parlamentarele de anul trecut și în mod ciudat au reușit să obțină actele permisive pentru amenajarea gării exact în perioada în care au făcut primele transferuri pe contul electoral al partidului de guvernare. Scandalul din jurul gării a scos la iveală și o schemă imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău.

Câteva săptămâni în urmă, zeci de microbuze au fost parcate în semn de protest în fața sediului Agenției Naționale de Transport Auto (ANTA). Șoferii au protestat față de autorizarea unei gări private în imediata apropiere de Gara de Nord din Chișinău, acuzând compania care a deschis gara că efectuează rute clandestine, iar pe ANTA că i-ar proteja interesele agentului economic.

„Face ceea ce dorește. Prin intermediul unor politicieni și-a cumpărat biletul de a nu respecta legea, de a scuipa pe toți și de a prelua ceea ce îi place lui. Vă spun că nu în cadrul legal. Este una concurența și este altceva când preiei afaceri. Noi nu vorbim de concurență. Noi suntem concurenți cu ei pe alte rute unde într-adevăr au orele lor pe traseele lor. Noi vorbim de activitate de la un punct neautorizat, pe trasee și la ore neautorizate. ANTA este unicul organ care trebuie pentru fiecare caz să aplice amendă. ANTA se joacă, ba le dă scrisori, ba le dă recomandări, iar când noi am zis că  facem protest, ANTA le-a facut un proces-verbal. În loc să facă 30 pe zi, face unul pe săptămână și tot așa. ANTA ne hrănește cu scrisori”, a declarat la protest Oleg Alexa, președintele Asociației Patronale a Transportatorilor Auto (APOTA).

Donațiile către PAS și autorizația obținută pentru autogară

Gara privată care este mărul discordiei a fost amenajată de compania Pond-Trans cu sediul în nordul țării. Firma a fost fondată de Parcul de Autobuze și Taximetrie Nr.9 din Briceni, care aparține familiei Pop. Aceasta a fost cel mai generos sponsor al partidului de guvernare în campania electorală pentru alegerile parlamentare din toamna anului trecut. Despre asta, Cutia Neagră PLUS a arătat într-o investigație din toamnă. Membrii familiei Pop, dar și două firme conectate la ei, au donat PAS-ului peste 600 de mii de lei.

Pond-Trans a inițiat procesul pentru a-și deschide propria gară pe strada Calea Moșilor 2 încă vara trecută, înainte de alegeri. Pe 7 iulie 2025, compania a cerut Preturii sectorului Râșcani, în administrarea căreia se află zona, să-i permită să amenajeze o autogară. În aceeași zi, pretorul Mihail Furculiță a semnat un aviz pozitiv. Astăzi, pretorul susține că a fost vorba de o simplă scrisoare, fără efect juridic.

Mihail Furculiță: - S-a depus o cerere și s-a dat răspuns. Nu suntem noi emitenții și nu suntem cei care autorizează gara. Autorizează ANTA.

Reporter TV8: - Atunci care era necesitatea acestui document pe care l-ați semnat?

Mihail Furculiță: - Din punct de vedere al salubrizării, al accesului pentru autospeciale pentru salubrizare a terenului adiacent. Doar atât. Primarul urmează să semneze dispoziția. Acesta nu este un act permisiv. Este o scrisoare dată agentului economic conform solicitării.

Chiar dacă pretorul afirmă că avizul său nu a fost un act oficial, anume scrisoarea Preturii Râșcani a stat la baza dosarului companiei Pond-Trans, depus la ANTA, în care a solicitat înregistrarea activității de autogară pe Calea Moșilor. Funcționarul de la ANTA, care a examinat dosarul, a refuzat de două ori să înregistreze compania, motivând că este necesară „decizia organului executiv al autorității publice locale”, adică decizia primarului de Chișinău Ion Ceban.

Ion Ceban: - Eu știu că Pretura sectorului Râșcani a primit o astfel de solicitare și a acționat în conformitate cu prevederile legale. În rest, autorizațiile în această privință sunt emise de autoritățile publice centrale.

Reporter TV8: - Agentul economic a făcut un demers către primarul municipiului Chișinău să autorizeze o asemenea activitate de gară?

Ion Ceban: - Voi concretiza. Eu pe zi am câte 500-1000 de scrisori. Dacă îmi permiteți, voi verifica suplimentar.

Fără a anexa la dosar o decizie a primarului așa cum i s-a cerut, pe 12 septembrie 2025, Pond-Trans a solicitat din nou la ANTA înregistrarea activității de autogară. Întâmplător sau nu, chiar în aceeași zi, SRL Autotestare, fondată și administrată de Mihai Pop, a făcut prima donație către PAS în campania electorală, în valoare de 100 de mii de lei. Pe 15 septembrie, ANTA a înregistrat Pond-Trans în „Registrul de activități conexe” - document care a permis activitatea de autogară pentru agentul economic. După asta, au urmat și alte donații ale familiei Pop către PAS în electorală.

Mihai Pop: -  Decizia primarului este o interpretare a legii, pentru că legea expres spune decizia autorității locale și anume a organului executiv. Noi am vazut-o și o vedem în continuare că Pretura la fel face parte din organul Executiv. Dacă ne uităm pe lege vedem atribuțiile pretorului de a lua decizii de amenajare a spațiilor  cu destinațíe social-economică, iar din punctul nostru de vedere, gara este un spațiu cu destinație social-economică. Legea de reglementare a activității de întreprinzător clar stipulează că e în obligația organului emitent să solicite de la celelalte structuri avize, acte permisive. În cazul în care ele nu le prezintă se percep ca răspuns tacit, un acord. Și a doua este că în cazul în care există divergențe pe interpretarea legii, prioritate are solicitantul, unde noi de fapt ne regăsim.

Reporter TV8: - A treia încercare de pe 12 septembrie, când ați notificat ANTA din nou să vă înregistreze activitatea de autogară a fost în aceeași zi în care ați făcut prima donație către PAS în campania electorală. Cum explicați această coincidență?

Mihai Pop: -   Nu știu ce să vă zic. Nu aș vrea să amestec aceste subiecte. În primul rând, donația către partidul de guvernare nu are nicio legătură cu activitatea noastră economică, pentru că noi, ca familie, avem anual alocate anumite bugete pentru biserici, case de copii, familii vulnerabile. Noi ne strîngem o dată în an și decidem ce sumă alocăm și vă putem prezenta și dovezi că sumele sunt mult mai mari decât ceea ce s-a alocat la partidul politic.

Vina este pasată pe funcționarul de la ghișeul ANTA

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în subordinea căruia se află ANTA, susține că problema a apărut din cauza unor interpretări incorecte ale legii și nu e vorba despre protejarea unor interese economice.

Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: - Acea gară a fost înregistrată în baza unui document permis oferit de către Pretura sectorului Râșcani. Ulterior, prin întrebările adresate de ANTA Primăriei orașului Chișinău, primarului general, dacă a oferit astfel de împuterniciri pentru pretori de sector, răspunsul a fost că nu a oferit.

Reporter TV8: - Nu trebuia ANTA înainte de a-i oferi dreptul de activitate să verifice actele pretorului?

V. Bolea: – Cu siguranță noi mai avem gări care funcționează în baza autorizațiilor de la pretori pe perimetrul orașului Chișinău. ANTA a primit ordin să investigheze toate cele 41 de gări și să vadă baza legală de funcționare a lor.

Reporter TV8: - Cineva din cadrul ANTA a fost penalizat pentru faptul că a emis un act permisiv autogării în baza unei scrisori a pretorului care nu era temei?

V. Bolea: - Legea a intrat în vigoare în luna iulie, cand am spus în mod expres că acceptul sau permisele sunt semnate de primar. Până atunci Codul Rutier prevedea previziuni foarte incerte de genul administrația publică locală. Și persoana care a stat la ghișeu, care a recepționat documentele și a semnat, a înregistrat, a notificat înregistrarea, probabil nu cunoștea. Era un angajat de la ghișeu. Este ghișeu unic unde se lucrează și se oferă acea notificare, pentru că gările nu funcționează în baza documentelor permisive, adică nu eliberăm autorizații de funcționare a unor gări.

Acuzațiile transportatorilor

Din toamnă, autogara privată de pe Calea Moșilor a început să activeze. Microbuzele companiei Transportlux a familiei Pop deservesc mai multe rute care circulă spre nordul țării. Două peroane, unde staționează unitățile de transport, au fost amenajate chiar lângă trotuarul de la marginea drumului. Astfel, transportatorii care pornesc din Gara de Nord se plâng că le fură pasagerii, oprindu-i din drum.

Anatol Bădărău, transportator Ocnița: „Două opriri de bază avem prin care ajung călătorii în Gara Nord. Astea sunt ambele opriri de pe strada Ismail: una vizavi de Tutun CTC și a doua oleacă mai la deal. Cum debarcă călătorii din troleibuz, obligatoriu trec pe lângă dânșii. Toți șoferii stând pe trotuarul respectiv, nici mare efort nu trebuie, pur și simplu îi trag la ei. Le arată cu mâna rutierele. Ele stau câte 4-5 în rând. Pur și simplu îmbarcă toți călătorii la rând care merg, începând cu primul sat de după Orhei și până la Briceni. Ei nu aleg. Au încărcat rutiera și au plecat. Pe măsura îmbarcării pleacă. Nici nu respectă itinerarele și nimeni nu vede lucrul ăsta. E ceva normal”.

Viorel Ciocan, transportator Edineț:Băieții au lucrat din Gara de Nord. Ei foarte bine cunosc orele de plecare din Gara Nord și la moment, dacă nu au niciun control, ei se folosesc. Dacă cursa e la 8:20 din Gara Nord, ei se pornesc la 8:15. Vânzările din Gara Nord din luna octombrie până în luna martie vreo 60% sunt minus. Imaginați-vă la un microbuz cu 20 de locuri ce cheltuială avem. Am rămas acum numai cu cheltuielile. Nici nu acoperim cheltuielile. Chestia e serioasă.  Nu știu cât o să mai întindem. O cursă am oprit-o din octombrie. Nu o mai facem deloc. Era o cursă Edineț și câteva sate. Ne scăpa vinerea când după masă era flux de călători. Studenții și bugetarii după lucru se duceau acasă. Dacă pun mașini adăugătoare, la noi iarăși nu nimerește nimeni. Și în ziua de vineri deja tot acel flux de călători îl avem ca în zilele de lucru”.

Mihai Pop declară că fima familiei sale nu admite nereguli și face o concurență corectă.

Să ne imaginăm două rețele comerciale în care una protestează împotrivă la alta pe motiv că dă condiții mai bune sau prețuri mai bune sau că e poziționată mai bine. Nu prea sunt de acord că toți călătorii trec pe acolo pentru că este o altă parte care vin din partea pieții din câte cunosc eu. Haideți să nu ne gândim că pasagerii noștri sunt ca o stână, unde i-ai pus acolo au venit. Nu, pasagerul alege.  Noi am căutat și alte locații și am găsit această locație. Nu a fost o decizie spontană. Am vorbit poate și la Topaz să ne ofere loc să putem încărca acolo.

De asemenea, Transportlux este acuzată că efectuează curse neautorizate și dublează rutele altor transportatori cu scopul de a le falimenta afacerile.

Anatol Badarau: „La mine pleacă microbuzul din Gara de Nord la 17:35. S-a dus șoferul meu acolo și a fotografiat cum stă la dânșii microbuzul cu 17:35, dar ei au rută la 18:10. Ei se pornesc de facto înainte la cursa noastră. Toți călătorii vin pe acolo și se îmbarcă la dânșii. Noi rămânem fără călători. Cel mai interesant că ANTA știe tot și numai teoretic lucrează, pune amenzi, dar de facto, le fac câte două amenzi pe zi și asta e tot. Straniu lucru. Nimeni nimic nu observă. Să fost alt transportator, demult era și înghițit, și boțit, și răsturnat. Asta e țara moldavă”.

Iurie Școlnic, transportator Bălți. „Concurenții? Nici nu pot să-i numesc concurenți. Ne dublează cursele. Ajung cu o oră și jumătate înainte de timp în Bălți și iarăși iau oameni și pornesc înainte, fără de a se însemna la gară. Cu gările ei nu au treabă. Ei nu activează prin gări.  Am scris ălângeri la ANTA, la CNA. Avem răspunsuri că se examinează, dar niciun rezultat pozitiv.

Cursă efectuată neautorizat, documentată de echipa TV8

La solicitarea Cutiei Negre, ANTA ne-a prezentat lista celor 29 de curse regulate deservite de Parcul de Autobuze și Taximetre nr. 9 din Briceni și SRL Pond Trans. Printre ele nu se numără cursa directă Chișinău-Bălți. Totuși, transportatorul preia pasageri pe acest itinerar la bordul unor microbuze care circulă spre alte localități, dar tranzitează capitala de nord a țării. De exemplu, pe microbuzele pe care le-am surprins la filmări erau plăcuțe pe care scria mășcat Bălți și doar cu litere mărunte erau notate rutele autorizate spre satele Criva sau Larga.

Unul dintre microbuze, pe care era scris Bălți, Lipcani, Edineț, Briceni a pornit de pe peron, plin cu pasageri, exact la ora 12.00. În lista pe care ne-a prezentat-o ANTA nu există nicio cursă autorizată la ora 12.00.

Pe de altă parte, un transportator din Gara de Nord, care deservește cursa Chișinău-Lipcani, autorizată pentru ora 12:05, avea doar trei pasageri.

Mihai Pop a respins categoric acuzațiile privind desfășurarea activității ilicite.

„Avem o cursă la 11:47 și eu vreau să cred că a fost un caz că s-a reținut un pasager pe care îl așteptau. Dacă șoferul a încălcat regulamentul, noi o să-l sancționăm post factum”, a comentat Mihai Pop.

Omul de afaceri se laudă că firma familiei sale este unica din țară care eliberează  tuturor călătorilor bonuri fiscale la achiziția biletelor. Totuși, echipa Cutiei Negre a surprins mai multe persoane care s-au apropiat de microbuze direct de pe trotuar, au plătit banii pentru călătorii șoferilor, fără a primi bonuri fiscale și au urcat în microbuze.

Mihai Pop: - Anul trecut doi băieți i-am concediat din cauza asta. Și au venit și au plâns. El dacă nu bate cec, atunci pune banii în buzunar.

Reporter TV8: - Înseamnă că dvs admiteți că se întâmplă și astfel de situații?

Mihai Pop: - Mai mult ca atât, noi penalizăm așa situații și le penalizăm dur.  

Autorizația de autogară a fost anulată de ANTA

Începând cu luna octombrie, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a trimis nenumărate scrisori către ANTA, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, dar și Centrului Național Anticorupție în care s-a plâns pe activitatea gării private de pe Calea Moșilor. Într-un final, ANTA a stabilit că scrisoarea Preturii Râșcani nu putea fi temei la înregistrarea activității de autogară și pe 16 decembrie a radiat compania Pond-Trans din  Registrul activităților conexe.

ANTA a dispus ca toate microbuzele să revină în Gara de Nord. Însă, agentul economic nu s-a conformat și continuă să activeze în gara sa. Din decembrie, inspectorii ANTA au desfășurat doar 3 controale în această gară în cadrul cărora au constatat mici ilegalități și au aplicat 6 amenzi în sumă de 21 de mii de lei. 

Compania Pond-Trans nu intenționează să sisteze activitatea gării până când nu va exista o decizie definitivă a instanțelor de judecată. Pe 5 ianuarie, Pond-Trans a cerut în instanță suspendarea executării deciziei ANTA. Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani i-a respins cererea.  Litigiul s-a mutat la Curtea de Apel Chișinău. Prima ședință a fost programată pe 26 martie.

Miahi Pop: - A fost refuzată măsura asiguratorie. Acolo suntem la apel, dar pe fond noi nu am avut nicio ședință. Din 30 decembrie 2025 au intrat în vigoare noile prevederi ale legii actelor permisive care spune expres că în cazul în care actul permisiv nu este stipulat în lista actelor permisive atunci nimeni nu poate să-l invoce și să aplice sancțiuni. Iar autorizația de gară nu este în lista actelor permisive. Adică, subiectul este cumva epuizat.

Reporter TV8: - Dvs sunteți sigur de un eventual câștig în instanța de judecată?

Mihai Pop: - Instanța decide. Eu citesc legea și așa se spune în legea pentru antreprenori și eu mă conduc după ea. Atât!

Ministrul infrastructurii Vladimir Bolea neagă faptul că activitatea gării  ar fi  protejată de ANTA sau de reprezentanți ai guvernării. Asta în pofida donațiilor generoase pe care le-a primit PAS în campania electorală de la familia Pop.

Vladimir Bolea: - Nu contează cine și ce a donat partidului. Legea este superioară oricărui alt tip de activități și legea va fi aplicată. Dacă nu se va conforma cerințelor ANTA, în cel mai scurt timp, va fi adresare către Poliție pentru luare de măsuri mult mai riguroase în privința îndeplinirii cerințelor legale. Atât!

Reporter TV8: - Dar actele permisive au fost oferite exact atunci când se făceau donațiile către PAS.

- Nu eu mă ocup de eliberare și nici ministerul. ANTA a oferit acea permisiune și v-am spus de ce. Pentru că în luna iulie noi am modificat legea și în august au fost depuse cererile pentru recepționare. Eu nu aș vedea o legătură între ele, dar dacă dvs aveți alte dovezi, eu cred că trebuie de adresat la Poliție, pentru a face o anchetă pe segmentul justiției de văzut de ce i s-a oferit și dacă a fost sau nu a fost rea voință la acea etapă din partea angajatului de la ANTA care a oferit acele documente.

Vladimir Bolea a ținut să precizeze că autoritățile pregătesc modificări serioase la Codul Rutier, pentru a putea gestiona mai bine domeniul transportului de călători.

Vladimir Bolea: „Codul trebuie dezvoltat în interesul cetățenilor. Acum câteva luni aveam o informație că sunt peste 300 de localități care nu au nicio rută pe zi. MUSCA Noi avem 1692 de localități în Moldova și pe mine mă interesează un audit total, până la virgulă, a stării de lucruri de fapt în teritoriu. Noi ne adresam la gări, la Primării și pe această cale vreau să rog primarii să fie foarte receptivi cu acel chestionar pe care o să-l primească de la ANTA în care trebuie să răspundă au sau nu rute, se îndeplinesc sau nu rutele , de câte ori sunt acele rute și de câte ori ar avea nevoie, dacă vor să mai suplinească din varii motive. Aceste chestionare sunt făcute pentru a face o analiză clară și totală a stării de lucruri în acest domeniu”.

Clădirea gării, construită pe un teren municipal cedat în condiții dubioase

În timp ce documentam subiectul legat de activitatea gării private de pe strada Calea Moșilor, am descoperit și alte lucruri curioase. Terenul pe care se află clădirea administrativă a gării private a ajuns  din proprietatea mun. Chișinău în proprietatea unei companii, în condiții neclare. Mai mult ca atât, în judecată, există și un litigiu care se referă la clădirea gării. Edificiul ar fi fost înregistrat eronat la Cadastru și acum instituția cere radierea clădirii din Registru.

Potrivit actelor consultate de reporterul Cutiei Negre, clădirea de pe strada Calea Moșilor 2/A, în care se află sediul gării private, a fost închiriată de compania Pond-Trans. Imobilul este de fapt proprietatea firmei Diolsem și a fost construit anul trecut. Actele de recepție finală au fost semnate pe 23 iulie 2025, când Pond-Trans obținuse deja avizul pozitiv al Preturii Râșcani de a amenaja acolo o gară.

Terenul de 7 ari pe care se află clădirea a fost până nu demult municipal. Compania Diolsem a avut acolo gherete și desfășura activitate de comerț. În vara anului 2021, după ce Primăria a pornit o acțiune amplă de evacuare a gheretelor din oraș, agentul economic s-a gândit să construiască o clădire în locul gheretelor. A cerut de la Primărie un certificat de urbanism pentru proiectarea unui magazin, dar a primit refuz. Diolsem a dat Primăria în judecată.

În timp ce dosarul se afla pe rolul instanței, gheretele au fost evacuate forțat în baza unei dispoziții emise de pretorul sectorului Râșcani, Vlad Melnic. Acesta a dispus restabilirea terenului municipal la starea lui inițială.      

Diolsem s-a adresat din nou în judecată cerând despăgubiri de aproape 85 de mii de lei de la Pretură, pentru că i-a distrus gheretele, dar a pierdut procesul. Ba mai mult, agentul economic i-a achitat Preturii cheltuielile suportate la evacuarea unităților de comerț.

În timp ce Pretura obținea victorii în instanțele de judecată, Direcția generală Arhitectură a Primăriei s-a răzgândit și i-a eliberat firmei acte permisive pentru a-și construi o clădire pe Calea Moșilor 2. Prin autorizația emisă în ianuarie 2023, s-a permis doar construcția unui „obiectiv comercial cu caracter provizoriu, din elemente ușor demontabile, până la valorificarea terenului conform Planului Urbanistic General”.

Dar, SURPRIZĂ!  Astăzi, Registrul cadastral arată că terenul nu mai este municipal, ci proprietate a firmei Diolsem. Am încercat să luăm legătura cu directorul companiei Oleg Cujbă, pentru a clarifica situația. Reprezentanții Diolsem ne-au transmis că acesta s-ar afla în afara țării și revine abia în aprilie.

Am solicitat informații și de la Primărie despre cei 7 ari de teren pe care i-a pierdut municipalitatea, dar nu am primit un răspuns. Terenul a fost evaluat de Cadastru în 2009 la jumătate de milion de lei, dar de atunci valoarea lui a crescut de câteva ori.

În prezent, imobilul situat pe strada Calea Moșilor 2/A  se află în litigiu. Instituția Publică Cadastrul Bunurilor Imobile a cerut în judecată radierea înregistrării eronate a construcţiei.

În urma unui control intern, instituția a stabilit că certificatul de urbanism pentru proiectare din 18 octombrie 2022 și autorizația de construire din 3 ianuarie 2023 prevedeau edificarea unui obiectiv comercial cu caracter provizoriu. Iar în procesul- verbal de recepție finală din 23 iulie 2025, prezentat ca temei de înregistrare, a fost omisă mențiunea privind caracterul provizoriu al construcției. În conformitate cu art. 4 alin. (6) din Legea privind cadastrul bunurilor imobile, construcțiile provizorii nu constituie obiect al înregistrării. Conform Codului Civil, când o înregistrare nu corespunde situației juridice reale, se poate cere rectificarea”, se arată într-un răspuns de la Cadastru.

Alt teren public acaparat și folosit ca parcare privată

Un alt teren de 33 de ari, alăturat clădirii Diolsem, a fost transformat în parcare privată. Aici staționează și unitățile de transport ale companiei Pond-Trans. Imaginile surprinse la fața locului arată că, imediat ce un microbuz pleacă de pe peronul gării private, altul, care staționează în parcare, îi ia imediat locul. (VIDEO 0012 ; 0013)

Potrivit actelor cadastrale, terenul marcat drept parcare privată este tot proprietate a municipiului Chișinău. În registru nu este notat vreun contract de arendă activ.

Mihai Pop nu ne-a putut explica în baza căror documente compania familiei sale folosește terenul pentru parcarea microbuzelor.

Nu știu. Trebuie să verific. Dacă e ceva ilegal, trebuie să vină Poliția să ne amendeze. Chiar nu știu ce să vă zic, că e parte a terenului pe care îl închiriem noi astăzi, că e teren separat, că avem un contract cu cineva,  că nu este contract, poate șoferul abuzează. Eu nu știu”.

Tot terenul din această zonă a străzii Calea Moșilor, situat pe marginea drumului, până la sensul giratoriu de la strada Tudor Vladimirescu, pe o suprafață de 1,3 hectare este proprietate a municipiului Chișinău. Deși aici sunt astăzi mai multe magazine, în Registrul cadastral nu este notat niciun contract de arendă pe teren, iar Primăria riscă să piardă pământul bucată cu bucată.

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Autogara sponsorilor PAS. Schema imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Autogara sponsorilor PAS. Schema imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1477: Planul B, eroare strategică și Internet oprit. Zelenski avertizează despre Al Treilea Război Mondial
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1477: Planul B, eroare strategică și Internet oprit. Zelenski avertizează despre Al Treilea Război Mondial
Vicepreședintele Consiliului Raional Hîncești, acuzat de violență în familie după moartea soției: „Era un abuz continuu”
Vicepreședintele Consiliului Raional Hîncești, acuzat de violență în familie după moartea soției: „Era un abuz continuu”
„Orice victimă e prea mult”: Unde pot cere ajutor femeile și fetele afectate de violență
„Orice victimă e prea mult”: Unde pot cere ajutor femeile și fetele afectate de violență
/VIDEO/ Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
/VIDEO/ Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.