A pierdut tot ce avea mai sfânt: soțul, fiica, ginerele, dar în fiecare dimineață găsește putere să meargă mai departe pentru fiul bolnav și nepotul rămas orfan. Este povestea Mariei Draguțanu, fostă profesoară pentru care lecțiile vieții au fost cele mai grele... Ea mai rezistă, nu și casa care se ruinează încet, la fel ca liniștea ei de altădată... O istorie despre demnitate, dar și despre sufletul unei mame măcinate de durere... Scanează codurile QR sau fă click pentru donații din țară și donații internaționale.
Câtă durere poate ascunde sufletul unei femei, sufletul unei mame... Știe doar ea...
„Mă numesc Maria Draguțan, pensionară, fostă profesoară. Locuiesc împreună cu fiul meu, Vadim, este invalid de grad sever”.
În Cobusca Nouă pe doamna Maria o cunosc toți. A fost educatoare, apoi profesoară de limba rusă. O viață întreagă dedicată copiilor, la muncă și acasă... Își creștea cu multă dragoste fiica și feciorul mai mic, diagnosticat cu paralizie cerebrală. Dincolo de greutăți, erau fericiți, până în anul 2020.
„A fost un moment tragic pentru familia mea, că pe data de 8 septembrie, soțul s-a pornit la raion la medic. Am zis să merg și eu, a zis nu și l-am căutat, fără patru zile o lună și nu l-am mai găsit”.
Peste aproape o lună, la miez de noapte a aflat că soțul a fost găsit la o margine de drum, lângă Anenii Noi: „Și când l-au găsit niște copii, de-amu pe data de 4 octombrie, la Anenii Noi, acolo unde-i crucea ceea, acolo sub șosea”.
Nu a reușit să-și usuce bine lacrimile când a aflat că fiica, care muncea pe ambulanță în plină pandemie, s-a îmbolnăvit și prea târziu a cerut ajutor: „Ei... Doamne Ferește. Of, țipam afară... Unica care am crezut că o să aibă grijă la bătrânețe, dar Domnul mi-a luat-o”.
O lovitură prea grea pentru o mamă... Dar și mai grea pentru un copil de doar zece ani rămas fără mamă: „A pus mâinile așa, s-a uitat în sus și... De ce m-ai lăsat? Și la scoală a stat așa trei zile încremenit...”
Sufletul era copleșit de durere, dar a ales să fie puternică pentru nepot, dar și pentru fiul ei, zdrobit de pierderea surorii. Învață să se descurce amândoi și să se susțină reciproc. De câțiva ani s-au mutat în anexa casei.
„Locuim aici pentru că e mai comod, mai cald. Camerele-s mici, incomodități avem, dar ce să facem, așa e, n-avem încotro. Aici dorm eu, aici doarme el. Nu am făcut reparție, dar trebuie bani că eu singură nu pot face singură”.
Deși e foarte mică, căsuța e conectată la apeduct, canalizare și e mai simplu pentru Vadim să se deplaseze.
„Iată de la pat și până aici la masă, el se târâie pe mânuțe, așa iată până la masă. Și de la masă iată așa este veceul unde el se duce și așa ne descurcăm. Dar dacă nu ar fi încăperea asta, nu știu ce am face noi”.
Face focul cu lemne, deși sunt tot mai scumpe. Împarte fiecare bănuț între facturi, alimente și multe medicamente.
„Ne vine greu dar eu m-am învățat să fac tot calcule, sa fac intâi serviciile tot, medicamentele care trebuiesc lui și mie. Eu acum două ori pe an, câte 8000 de lei cursul de lecuire, e foarte... de la Korolenko eu primesc. La mine vasele sanguine sunt astupate aici... La inimă am aortoscleroză și nu se duce la creier”.
E greu, mai ales că anul trecut a pierdut ultimul sprijin. Ginerele a decedat după o luptă grea cu cancerul. Unicul nepot a rămas în grija bunicii paterne, care se confruntă cu probleme de inimă. Încearcă să reziste, dar casa în care a locuit o viață... nu mai rezistă.
„Casa e construită de socrul meu, din 1939. S-a agravat mai tare, după construcția șoselei care s-a efwctuat acum. Acolo s-a crăpat, aici. Uitați-vă ușile, uitați-vă cum s-au dus în afară, vedeți cât de tare. Cea mai mare e aici crăpătură. Aici fereastra asta nu o pot deschide din cauza la crăpături... iată și aici au apărut tot așa. Ia te uită, crăpături, de laolaltă, iată-le”.
Pereții sunt crăpați adânc, a încercat să-i lipească cu spumă și bandă adezivă, dar fără succes. Nu mai are curaj să locuiască aici, dar păstrează vii toate amintirile. Regretă că nu poate ține și casa în picioare. Ar vrea să o salveze pentru nepotul ei de 16 ani, care acum e student la colegiu.
Costurile sunt peste puterile ei, dar își dorește mult să repare măcar gardul care se prăbușește. Spune că ține de demnitatea ei, mai ales că se află chiar la drumul central:
„Starea e deplorabilă, că scândura asta a putrezit și avem în partea asta legat cu ață și colo, și colo, sârmă, ele se rup, iată ele se rup. Oamenii trec zilnic pe lângă gardul fostei profesoare, iar unele vorbe dor mult prea tare.
Iaca, Maria Mihalna, trebuie să faci gardul, că gardul matale... Eu zic: ei n-am posibilități... Dar el zice: lasă să ajute copiii de peste hotare... Dar eu am început a plânge, curat în locul asta... Zic: unde peste hotare, de la cimitir nu mai vine să mă ajute...”
Campania TV8 „Schimbă o viață”. Ajută-i să-și împlinească visele! Scanează codurile QR sau fă click pentru donații din țară și donații internaționale. Fii lumina lor de Paște!
