Președintele Partidului Platforma DA, Dinu Plîngău a anunțat că au fost pregătite argumente suplimentare în adresa Curții Constituționale (CC), pentru a putea declara Partidul Șor ca fiind unul neconstituțional. Plîngău a mai precizat că în urma discuțiilor cu mai mulți profesori universitari, aceștia de asemenea, pregătesc o opinie similară cu cea pe care o va depune Platforma DA în adresa Înaltei Curți.
Totodată, președintele Platformei DA a mai precizat că în cererea inițială depusă de către Guvern, ulterior respinsă, nu au fost aduse toate argumentele posibile în atenția CC.
„La nici o zi distanță după refuzul de a primi ajutor din partea Platformei DA, am văzut respingerea cererii depuse de Guvern pentru că au fost încălcate niște proceduri, după care împreună cu colegii am studiat sesizarea depusă de Guvern în atenția CC și am observat o abordare superficială, în ceea ce ține de argumentarea privind declararea neconstituționalității acestui partid, care se limitează în exclusivitate la încălcarea prevederilor codului electoral și sancțiunilor aplicate prin instanța de judecată în trecut...Nu au fost aduse toate argumentele care puteau fi aduse in atenția CC, evitând un eventual hotărâre de respingere a cererii”, a mai precizat Dinu Plîngău.
„Platforma DA a pregătit suplimentar la ceea ce a depus Guvernul, o opinie pe seama aceste sesizări, pentru a suplini argumentările aduse. În declarația noastră de azi, aducem în adresa Curții Constituționale argumente suplimentare... Daca ne limităm, la analiza adusă în adresa CC, privind încălcarea legislației electorale, ne putem trezi că CC va emite o simplă adresă în atenția Parlamentului, privind modificarea Codului electoral sau să constatam că instituțiile statului nu-și fac bine treaba”, a mai adăugat Dinu Plîngău.
Acesta a făcut un apel către factorii care au lucrat la sesizarea depusă in atenția CC, „să implice în procesul respectiv și mediul academic, care a fost în totalitate ignorat în procesul elaborării acestei sesizări”.
„În urma discuțiilor cu mai mulți profesori universitari, ei pregătesc o opinie similară cu cea pe care o vom depune în adresa Curții Constituționale, pentru a o suplini cu argumente temeinice sesizarea, să asigure un proces transparent și o comunicare adecvată pe marginea acestui subiect, pentru a evita mai multe speculații”, a declarat președintele Platformei DA.
Dinu Plîngău a solicitat CC să fie acceptat opinia Platformei DA pe marginea acestui subiect cu argumentele prezentate.
„Platforma DA va depune opinia sa la adresa Curții Constituționale pentru a fi luate în calcul argumente suplimentare și în același timp, să solicităm reprezentanții Guvernului să suplinească sesizarea depusă cu noi argumente pentru a evita speculații și pentru a stabili bine niște principii pe viitor, ca Curtea Constituțională să poată examina în ansamblu problemele aduse la ei pe masă”, a mai precizat Plîngau, care a menționat că mecanismul de declarare a neconstituționalității unui partid este unul constituțional, ce nu încalcă dreptul partidelor politice.