Război în Ucraina, ziua 588: Planurile lui Putin, risc pentru Modova și „apărare elastică”. Zelenski apare la Harkov

/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 471: Lupte grele, risc atomic, alerta lui Prigojin și explozie în Rusia! Zelenski: „Putin e un dezastru”

09 iunie 2023, ora 23:10

Ucraina a lansat mult așteptata contraofensivă, titrează presa internațională. Militarii ruşi spun şi ei că au fost luați cu asalt de inamici, dar au reușit să le respingă atacul. În Herson, zona afectată de detonarea barajului de la Kahovka se întinde pe 600 de kilometri pătrați, iar mulți dintre sinistrați nu pot fi evacuați pentru că Rusia continuă bombardamentele, notează Money.

Președintele ucrainean Zelenski spune că se dau „lupte grele” în regiunea Donețk din estul țării, trupele sale având „rezultate”. Liderul de la Kiev s-a referit și la alte zone unde au loc lupte, însă nu a oferit mai multe detalii. Vineri, SUA vor anunța un nou pachet de armament pentru Ucraina, în valoare de peste două miliarde de dolaripotrivit Bloomberg News, citând oficiali ai administrației. O reconstruire a barajului Kahovka ar putea dura cel puţin cinci ani şi ar costa un miliard de euro, estimează directorul operatorului barajului, Igor Sîrota, potrivit HotNews.

UPDATE Produsul Intern Brut al Ucrainei a scăzut cu 10,5% în primul trimestru din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, a anunţat vineri Ministerul Economiei, transmite Reuters.

UPDATE Dmitro Kuleba, ministrul Afacerilor Externe din Ucraina, a transmis pe Twitter un mesaj în care susține că România dă un „exemplu bun” privind modul cum trebuie să fie tratați diplomații ruși, după solicitarea făcută Ambasadei Rusiei de a-și retrage 40 de angajați.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin se află vineri la Soci, unde mai devreme s-a întâlnit cu omologul și aliatul său belarus Alexander Lukașenko, relatează Sky News. Într-un transcript al întâlnirii lor, Putin a declarat că Rusia va începe să desfășoare arme nucleare tactice în Belarus începând cu 7 sau 8 iulie. „Deci totul este conform planului, totul este stabil”, a spus el.

UPDATE Manifest gălăgios la ambasada Rusiei din Chișinău. Câțiva activiști și cetățeni ucraineni stabiliți în Republica Moldova au protestat în legătură cu distrugerea barajului de la Kahovka care a provocat inundații de amploare și o catastrofă ecologică în sudul Ucrainei. Manifestanții au adus cu ei sticle cu apă pe care au turnat-o în fața ambasadei.

UPDATE Oficiali de la Kiev au informații potrivit cărora Rusia ar pregăti un atac pe propriul teritoriu pentru a da vina pe Ucraina și a semăna neîncredere între NATO și Kiev, conform Ukrainskaia Pravda, potrivit Știripesurse.

UPDATE Rusia a predat Ungariei 11 prizonieri de război care fac parte din minoritatea maghiară din Ucraina, a anunțat vicepremierul ungar Zsolt Semjen, care a adăugat că acest lucru a fost posibil la solicitarea Ungariei și prin intervenția Bisericii ortodoxe ruse.

UPDATE Ucraina a declarat vineri că epicentrul luptelor a rămas în estul țării, într-un moment în care confruntările din sud au reaprins speculațiile privind începutul contraofensivei majore pe care Kievul o anunța de luni de zile, potrivit AFP.

UPDATE ''Lupte grele'' erau în curs vineri dimineața devreme în regiunea Zaporojie, în sudul Ucrainei, a anunțat un responsabil al ocupației ruse, Vladimir Rogov, într-un moment în care Kievul se declară pregătit să lanseze o contraofensivă de amploare, informează AFP, potrivit Agerpres.

UPDATE Opt persoane au murit pe teritoriul controlat de Rusia în Herson și peste 5.800 au fost evacuate din casele lor ca urmare a prăbușirii marți a uriașului baraj Kakhovka din sudul Ucrainei, a declarat vineri un oficial de rang înalt numit de Rusia, informează Reuters.

UPDATE Aproximativ 6.200 de bărbați din Ucraina, cu vârste între 18 și 60 de ani, au trecut ilegal granița spre România, de la începutul războiului, pentru a nu ajunge pe front. Potrivit unui bilanț neoficial al BBC, 90 dintre ei au murit în timpul acestor călătorii extrem de riscante: unii s-au înecat în Tisa, iar alții au murit de frig în munți. Alți 20.000 au ajuns în mod legal în România, beneficiind de scutiri, notează Gândul.

UPDATE China și Rusia vor organiza din nou exerciții militare comune în acest an, au confirmat vineri, în cadrul unei întâlniri virtuale, generali de rang înalt din fiecare parte, potrivit Ministerului Apărării din China, relatează CNN.

UPDATE Reprezentanții elitei rusești – chiar și cei care susțin invazia rusă în Ucraina – și-au pierdut încrederea în capacitatea lui Putin de a câștiga războiul și consideră că un conflict „înghețat” este cea mai bună opțiune pentru Kremlin în prezent, scrie, citând șapte persoane familiare cu situația care au dorit să rămână anonime, agenția Bloomberg, preluată de cotidianul ucrainean Pravda.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reacționat la informațiile privind un atac cu drone asupra orașului rus Voronej, relatează Sky News. El a declarat că Kremlinul consideră incidentul „un atac al Kievului asupra infrastructurii civile a Federației Ruse”. „Detaliile incidentului sunt în curs de clarificare, serviciile speciale lucrează”, a precizat el. Kievul nu a revendicat responsabilitatea pentru presupusul incident, iar autoritățile ucrainene au negat, în general, orice rol în astfel de atacuri, notează G4media.

UPDATE O dronă a intrat într-un bloc de locuințe din centrul orașului Voronej, Rusia, situat la 180 de kilometri de granița cu Ucraina. Trei persoane au fost rănite de cioburi de la ferestrele sparte. Presa rusă de stat relatează că drona a lovit clădirea, iar geamurile acesteia s-au spart și au rănit trei persoane aflate în interior. De asemenea, un perete a fost ars. Alexander Gusev, guvernatorul regiunii Voronej, a explicat faptul că persoanele au fost tratate la fața locului și au refuzat transportul la spital, notează Biziday.

UPDATE Șeful Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, susține că este sigur că Rusia se va confrunta în curând cu pierderi masive pe câmpul de luptă în războiul împotriva Ucrainei. „Pierderile vor fi atât de mari încât vor fi organizate plutoane de execuție care îi vor împușca pe generalii ce se fac vinovați de eșecurile armatei ruse”, a spus Prigojin, potrivit CNN. Pustietate în război nu există. Războiul nu suportă pustietate (…) După ce ne-am retras din Bahmut, armata rusă va pierde orașul ruinat în cel mult o lună și jumătate (…)”, a mai spus Prigojin. Potrivit șefului Wagner, plutoanele de execuție vor avea peste vreo 2-3 luni. „Vor fi pierderi uriașe, sunt absolut sigur. Ori va avea loc o revoltă populară, ori Duma de Stat va lua decizia să aplice pedeapsa capitală și să îi ciuruiască naibii pe toți generalii”, este opinia lui Wagner, potrivit Cotidianul.

UPDATE Serviciile secrete ucrainene au anunţat vineri că au interceptat o conversaţie telefonică ce dovedeşte că un ”grup de sabotaj” rusesc a aruncat în aer barajul hidrocentralei de la Kahovka, în sudul Ucrainei, transmite Reuters.

UPDATE O zonă de 600 km2 a fost inundată după distrugerea barajului Kahovka, anunţă guvernatorul ucrainean al regiunii Herson, Oleksandr Produkin. Astfel, 32% din suprafaţa inundată se află în partea controlată de ucraineni, iar 68% în partea ocupată de militarii ruși.

UPDATE Chișinăul ar fi fost inundat complet, cu tot cu suburbiile sale, dacă s-ar fi aflat lângă barajul distrus din Herson. Cel puțin așa arată un infografic, realizat de presa din Ucraina pentru a explica dimensiunea dezastrului. Apa revărsată din lacul de acumulare ar fi fost destulă pentru a acoperi total suprafața altor capitale europene ca: Budapesta, Varșovia, Bratislava sau Minsk. 

UPDATE Forțele ucrainene au suferit pierderi în echipamente grele și soldați, deoarece au întâmpinat o rezistență mai mare decât se aștepta din partea forțelor ruse în prima lor încercare de a crea breșe în liniile rusești în estul țării în ultimele zile, au declarat doi înalți oficiali americani pentru CNN.

UPDATE Ucraina cere Europei să îşi majoreze semnificativ livrările de energie electrică, după atacurile ruseşti împotriva infrastructurilor energetice din Ucraina şi a distrugerii barajului de la Kahovka care a provocat inundaţii în sudul Ucrainei, a declarat joi ministrul Energiei, German Galuşcenko, într-un interviu pentru AFP, anunță Agerpres.

UPDATE Armata rusă a anunțat vineri că au loc lupte grele în regiunile Donețk și Zaporojie din Ucraina, afirmând că peste 21 de tancuri ucrainene au fost distruse în luptele din secțiuni cheie ale liniei frontului, informează Reuters.

UPDATE „Influența administrațiilor ruse asupra teritoriului ocupat temporar al Ucrainei scade rapid din cauza incapacității lor de a menține un nivel acceptabil de trai al populației locale. În special, într-o serie de așezări ocupate temporar din regiunile Zaporizhia și Herson, locuitorii locali ignoră în mod demonstrativ ordinele administrațiilor de ocupație și își exprimă neîncrederea în propaganda rusă”, a explicat Hanna Maliar, ministrul adjunct al Apărării din Ucraina.

UPDATE Ministerul rus de Externe a catalogat decizia autorităţilor române de a reduce prezenţa diplomatică rusă în România ca fiind un act ostil care nu va rămâne fără răspuns.

UPDATE Potrivit OMS, niciun caz de holeră nu s-a înregistrat în Ucraina de la începutul invaziei ruse, la 24 februarie 2022. Însă, ”eşantioane prelevate în mediu arată că agentul patogen este prezent, ceea ce constituie un risc”, a subliniat, joi, într-o conferinţă de presă, Zakaria, relatează AFP preluat de News.ro. ”Am putea, aşadar, să începem să detectăm cazuri în orice moment”, a avertizat reprezentantul OMS, notează Realitatea.

UPDATE Avioane britanice şi suedeze au interceptat două aeronave ruseşti care s-au apropiat joi seară de spaţiul aerian al NATO şi suedez, au anunţat Forţele aeriene regale britanice (RAF), potrivit Digi24.

UPDATE Republica Moldova intenţionează să simplifice sistemul de taxe, în încercarea de a scoate una dintre cele mai sărace ţări din Europa din criza economică provocată de războiul din Ucraina, a declarat ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, într-un interviu pentru Bloomberg. Modificările sistemului fiscal, care includ o revizuire a legislaţiei cu privire la companii pentru a creşte transparenţa şi veniturile prin eliminarea majorităţii scutirilor de taxe, vor fi adoptate până în luna iulie, a precizat Dumitru Alaiba. O parte importantă a eforturilor autorităţilor va viza scoaterea la lumină a economiei informale, care potrivit lui Alaiba reprezintă peste două cincimi din economia Republicii Moldova, conform Agerpres.

UPDATE „Trei zile de 'contraofensivă'. Ceea ce vedem coincide total cu informațiile pe care le-am primit de la președintele Rusiei. Aproximativ 40 de tancuri ucrainene au fost distruse. A apăra este mai ușor decât a ataca, știm asta. Alte 120-130 de vehicule de luptă de infanterie ale Ucrainei au fost distruse în trei zile. Și cel mai rău lucru este că au murit peste 2.100 de ucraineni. 2.100! Iar Ucraina estimează pierderile la ceva mai mult de 70 de soldați. Iată rezultatul acestei încercări de 'contraofensivă'!”, a declarat liderul belarus. Alexandr Lukașenko a catalogat contraofensiva ucraineană ca fiind a fost o mare dezinformare, potrivit Știripesurse.

UPDATE Contraofensiva Kievului împotriva forţelor ruse a început. Deşi oficialii ucraineni refuză să confirme, campania lor mult aşteptată de recucerire a teritoriilor ocupate de forţele ruseşti este acum în desfăşurare, potrivit Institutul pentru Studiul Războiului şi a numeroase publicaţii, scrie Mediafax.

UPDATE Negociatorul șef pentru Bugetul Uniunii Europene, eurodeputatul Siegfried Mureșan, a anunțat că a solicitat revizuirea Cadrului Financiar Multianual pentru a ajuta mai mult Ucraina și Republica Moldova și pentru a finanța prioritățile neprevăzute, potrivit Știripesurse.

UPDATE Stațiile seismice din Ucraina și România au detectat ceea ce pare a fi o explozie la barajul Kahovka în dimineața în care acesta s-a prăbușit, spun seismologii norvegieni de la site-ul specializat NORSAR, citați de publicația ucraineană NPR, scrie G4media.

UPDATE Nivelul apei din rezervorul Barajului Kahovka, în sudul Ucrainei, nu mai permite asigurarea răcirii reactoarelor centralei nucleare Zaporojie, anunţă joi operatorul barajului, relatează AFP.

UPDATE Forțele ruse, care ocupă poziții bine fortificate, au reușit să provoace daune grave echipamentelor ucrainene care înaintau. Potrivit CNN, o astfel de dezvoltare a evenimentelor a avut loc, în special, lângă Bahmut. Printre echipamentele distruse se numără vehiculele blindate americane MRAP. Oficialii administrației americane susțin însă că pierderile nu vor afecta planurile mai ample de contraofensivă ucraineană, notează Adevărul.

UPDATE Războiul lui Putin, care a trecut de borna de 470 de zile, pare că trece printr-un punct de cotitură după explozia barajului de la Nova Kahovka și a primelor semne ale contraofensivei ucrainene. Elitele ruse vorbesc acum din spatele ușilor închise de la Kremlin, afirmând cu tărie că vor să se termine conflictul, contrar lui Putin, iar obiectivul din Ucraina s-a schimbat dramatic față de cel inițial, scrie Ziare.com.

UPDATE În cursul unei discuţii telefonice cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, „preşedintele Erdogan a declarat că o comisie ar putea fi creată cu participarea unor experţi din partea părţilor beligerante, a Naţiunilor Unite şi a comunităţii internaţionale, inclusiv a Turciei”, a anunţat preşedinţia turcă, miercuri, într-un comunicat de presă, potrivit agențiilor AFP și Agerpres.

UPDATE Procuratura moscovită va verifica compania Mars pentru „finanțarea Forțelor Armate ale Ucrainei”. De asemenea, vor stabili fiabilitatea veniturilor primite și respectarea regimului deducerilor fiscale și a taxelor plătite trezoreriei ruse, notează Adevărul.

UPDATE Ucraina şi aliaţii săi, printre care Statele Unite, Franţa şi Japonia, au condamnat joi "atacurile" împotriva operaţiunilor de salvare la Herson, cerând Rusiei să permită accesul "nestingherit" pentru ajutoare după distrugerea barajului Kahovka, notează AFP, citat de Agerpres.

UPDATE Cel puţin opt persoane au fost rănite după un atac cu rachete în oraşul Uman din regiunea Cherkasy, din centrul Ucrainei, afirmă un oficial militar, informează CNN, citat de news.ro.

UPDATE Generalul de brigadă american în retragere Kevin Ryan, membru al Centrului Belfer pentru Știință și Afaceri Internaționale de la Harvard Kennedy susține că Putin ar putea recurge la arme nucleare mai degrabă decât să piardă podul de uscat al forțelor ruse din sudul Ucrainei, provinciile ocupate sau Crimeea anexată, potrivit Ziare.com.

UPDATE Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a cerut reducerea timpului de livrare a echipamentelor militare către forţele care luptă în Ucraina, în faţa ofensivei ucrainene pe linia frontului, transmite EFE, citat de Agerpres.

UPDATE După începerea invaziei lui Putin din Ucraina de acum peste 15 luni, piețele financiare, energetice și alimentare din întreaga lume au fost bulversate. Fluxurile economice s-au schimbat, iar Rusia și-a redirecționat schimburile comerciale. În schimb, China, o super putere economică mondială, a crescut masiv exporturile către Moscova cu 75% în primele 5 luni din 2023, notează Ziare.com.

UPDATE Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a subliniat că situația din cauza dezastrului provocat de om la CHE Kahovka este extrem de dificilă, iar ocupanții ruși nu opresc loviturile de artilerie chiar pe teritoriul unde oamenii sunt evacuați „Acesta nu este un dezastru natural și nici nu este o manifestare a crizei climatice; acesta este un dezastru - Putin. Ce face el. Ce ordonă el personal să se facă", a subliniat el în adresa video de seară. El a menționat că în zona ocupată a teritoriului, unde aproximativ o duzină de așezări au fost inundate, nu există deloc măsuri de evacuare - oamenii sunt pe acoperișuri pentru o a doua zi, într-o capcană de apă, fără apă potabilă, alimente și ajutor medical, și încă nu se știe câți morți și răniți sunt. Președintele a spus că Rusia a provocat mari pagube cu acest dezastru. Potrivit acestuia, viața a fost perturbată în peste 30 de așezări, iar accesul la apă potabilă a devenit mult mai dificil pentru sute de mii de oameni din multe orașe și sate. "Din cauza distrugerii barajului, au fost inundate spații de depozitare a combustibililor, depozite de produse chimice, depozite de îngrășeminte, locuri de înmormântare a animalelor, două locuri de "inmormântare a trupelor siberiene", iar ambele se aflau pe teritoriul ocupat temporar. Nu știm ce se întâmplă la ei acum. Acolo unde nu existau canalizări centralizate, efluenții de canalizare sunt deja în apă, care acoperă totul..." - a spus Zelenski. Potrivit acestuia, mii de ecosisteme au fost distruse sau aduse în pragul dispariției de acest act de terorism rusesc - peste 50.000 de hectare de păduri au fost inundate, iar cel puțin jumătate dintre ele vor dispărea; zeci de mii de păsări și cel puțin douăzeci de mii de animale sălbatice sunt expuse riscului de a muri. „Este evident că lacul de acumulare Kahov a fost transformat într-un mare mormânt pentru milioane de viețuitoare”, a spus președintele Ucrainei.

Război în Ucraina, ziua 470: Efect de bombă atomică, ziua Z și vizita lui Zelenski la Herson. WP: Kievul a început contraofensiva
Război în Ucraina, ziua 469: Catastrofă ecologică, dezastru umanitar și replica lui Putin. NATO: Creștere substanțială a luptelor
/AUDIO/ Surse TV8: Un ex-șef adjunct SIS ar fi fost prins beat la volan. Propunerea pentru polițiști: „50 de grame și o masă”
/AUDIO/ Surse TV8: Un ex-șef adjunct SIS ar fi fost prins beat la volan. Propunerea pentru polițiști: „50 de grame și o masă”
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
Război în Ucraina, ziua 587: Lovitură lui Putin,  rublă slabă, buget belicos și acord cerealier. Zelenski a fost filmat pe front
Război în Ucraina, ziua 587: Lovitură lui Putin, rublă slabă, buget belicos și acord cerealier. Zelenski a fost filmat pe front
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
/VIDEO/ Surpriză de neuitat într-un parc din Capitală! Un chitarist s-a trezit cu The Motans la microfon
/VIDEO/ Surpriză de neuitat într-un parc din Capitală! Un chitarist s-a trezit cu The Motans la microfon

externe

Război în Ucraina, ziua 588: Planurile lui Putin, risc pentru Modova și „apărare elastică”. Zelenski apare la Harkov

04 octombrie 2023, ora 10:15

Publicația britanică The Telegraph, care analizează situația geopolitică din Europa, atrage atenția că Putin și-a propus un nou obiectiv - dezmembrarea NATO în bucăți și identificarea punctelor slabe ale Alianței Nord-Atlantice. Totodată, după mai bine de 19 luni de la începutul invaziei Rusiei din Ucraina, eșecul armatei roșii este unul evident, iar câștigurile de pe frontul de luptă sunt departe de obiectivele inițiale. Acum însă, Vladimir Putin are un plan secret de a câștiga războiul, având drept țintă Statele Unite, prin încetarea sprijinului militar acordat Kievului, notează Ziare.com.

Ucraina se luptă cu Rusia pe mai multe fronturi. Și așa cum progresele pe câmpul de luptă sunt greu de obținut, tot așa sunt și câștigurile sale diplomatice în aceste zile. De la invazia Rusiei de anul trecut, sprijinul occidental pentru Kiev a rămas în mare parte puternic. Dar încep să se formeze fisuri în alianța pro-Ucraina, potrivit BBC. Totodată, Casa Albă a îndemnat Congresul SUA să aprobe o suplimentare a finanțării de mai multe miliarde de dolari pentru Ucraina, avertizând că „timpul nu ne este prieten” în timpul războiului, relatează SkyNews. Ministrul de Externe de la Chișinău a subliniat și pericolul pentru Moldova în acest context. „În Moldova e pace, iar asta se datorează capacității Ucrainei de a rezista în fața armatei ruse și de a o ține departe de frontierele noastre”.

UPDATE Cei care vor retragerea ajutoarelor SUA din Ucraina nu înțeleg impactul devastator pe care un asemenea demers l-ar avea asupra mai multor țări – în special cele avute în vedere de Putin. Pentru Moldova, o mică țară din estul Europei, sprijinul internațional acordat Ucrainei vecine reprezintă garanția propriei sale securități. În acest moment, o asemenea retragere va distruge regiunea și ar stabili un grav precedent în fața întregii lumi. Acesta a fost principalul mesaj al ministrului moldovean de externe, Nicu Popescu, atunci când a fost intervievat la New York, săptămâna trecută, în culisele reuniunilor din cadrul Adunării Generale a ONU. „Ceea ce se întâmplă în Ucraina nu se limitează doar la Ucraina”, mi-a spus Popescu. „Ceea ce se întâmplă în Europa de Est nu se limitează doar la Europa de Est. Este vorba despre niște repercusiuni la nivel mondial”, relatează The Washington Post citat de Rador Radio România. „Orice  ajutor acordat Ucrainei – militar, economic, financiar, energetic – înseamnă și o investiție în securitatea, pacea și stabilitatea Moldovei”, spune Popescu. „Din nefericire, eventualul sfârșit al războiului nu e deloc pe-aproape”, spune el. „Dar ucrainenii dispun de această uimitoare și continuă capacitate de a rezista. Ei nu vor renunța. Dar cu cât se bucură de mai mult sprijin, cu atât durata acestui război se va scurta”.

UPDATE Ministerul rus al Apărării a emis un comunicat, potrivit căruia aviația sa a interceptat un comando ucrainean care se îndrepta în ambarcațiuni mici, de mare viteză, spre Capul Tarkhankut, în extremitatea vestică a Crimeei. Nu este prima dată când rușii susțin că au interceptat astfel de grurpuri de asalt ucrainene, fără a oferi și dovezi în acest sens. Separat, autoritățile ruse susțin că, pe parcursul nopții trecute, au doborât 31 de drone lansate de Ucraina, deasupra regiunilor ruse Belgorod, Briansk și Kursk, potrivit Biziday.

UPDATE Ministerul Afacerilor Externe din Rusia l-a convocat marți, 3 octombrie, pe ambasadorul Republicii Moldova în Rusia pentru a protesta împotriva expulzării directorului Sputnik Moldova. Rusia consideră decizia drept "persecuția motivată politic" împotriva presei de limbă rusă din Republica Moldova, informează agențiile AFP și Reuters, scrie Agerpres. Directorul Sputnik Moldova, Vitali Denisov, a fost expulzat de la Chișinău după ce autoritățile l-au declarat persoană indezirabilă pe o perioadă de până la zece ani pentru implicarea sa în treburile interne ale țării. Chișinăul a acuzat agenția că răspândește „propagandă și dezinformare”. De altfel, echipa Radio Sputnik Moldova a anunţat pe 28 februarie, că şi-a dat demisia in corpore, pentru că este împotriva politicii editoriale a redacției, bazată pe dezinformări şi manipulări. 

UPDATE O analiză New York Times arată că Rusia aplică o tactică de “apărare elastică”, menită să întârzie cât mai mult ofensiva ucraineană. Aceasta constă în retragerea deliberată din poziții mai greu de apărat, pentru a provoca cât mai multe pierderi ucrainenilor, atât în retragere, cât și în contraofensivă, după aceea. Tactica întârzie consolidarea de către ucraineni a pozițiilor câștigate și, implicit, și avansarea ulterioară a acestora, așa cum s-a întâmplat pe Frontul de Sud, la Robotine. Departe de a fi o noutate în materie de doctrină, acest tip de apărare a mai fost folosită de URSS, cu succes, în bătălia de la Kursk, în 1943.

UPDATE Uniunea Europeană se pregătește să deschidă negocierile cu Ucraina cu privire la viitoarea aderare la blocul comunitar a țării devastate de război, un anunț oficial fiind așteptat în luna decembrie, scrie marți, 3 octombrie, Politico, citând trei diplomați europeni care au cunoștință despre această intenție, notează Libertatea.

UPDATE Stocurile de arme pe care Marea Britanie le-ar putea transfera în Ucraina s-au epuizat, informează ziarul "The Daily Telegraph" citând un reprezentant al comandamentului Forțelor Armate ale Regatului. "Am livrat (Ucrainei) aproape tot ceea ce ne puteam permite.Tancurile Challenger 2 care au rămas la noi vor fi modernizate la nivelul Challenger 3. Avem nevoie de ele pentru asta. Cu cât dăm mai multe tancuri, cu atât mai puține rămân în posesia noastră" - a spus sursa citată, care crede că Kievul cu greu poate conta pe noi livrări de tancuri britanice pe lângă cele 14 transferate deja anterior, informează Rador. "Vom continua să căutăm arme care pot fi transferate în Ucraina, dar acum ucrainenii au nevoie de sisteme de apărare antiaeriană și obuze de artilerie, iar noi nu mai avem nici una, nici alta" - a adăugat el. Potrivit sursei "The Daily Telegraph", Londra nu renunță la angajamentul său de a oferi 2,3 miliarde de lire sterline (2,8 miliarde de dolari la cursul de schimb) ca ajutor militar Ucrainei în decurs de un an, dar "acest lucru nu înseamnă transferul de arme britanice" de această valoare.

UPDATE Puterile militare occidentale rămân fără muniție pentru a-i acorda Ucrainei ca să lupte pentru a respinge invazia Rusiei, avertizează Marea Britanie și NATO, potrivit BBC. Amiral Rob Bauer, cel mai înalt oficial militar din NATO, a declarat la Forumul de Securitate de la Varșovia că „fundul butoiului este acum vizibil”, notează B1.

UPDATE Trupele Ucrainei ar rămâne în curând fără muniții și echipamente esențiale dacă republicanii duri reușesc să oprească ajutorul militar al SUA, subminând operațiunile de pe teren și reducându-le capacitatea de a se apăra împotriva atacurilor rusești, spun experți citați de AFP.

UPDATE Forțele ucrainene avansează în sudul țării, Rusia suferind pierderi de personal și echipamente, a declarat un oficial din Ucraina. Postând pe Telegram, generalul Oleksander Tarnavski a declarat că trupele au avansat în direcția Tavria, în regiunea Zaporojie - dar nu a dat alte detalii, potrivit Sky News. El a afirmat că soldații au efectuat 1.198 de misiuni în ultimele 24 de ore, iar forțele ruse au pierdut 261 de oameni și alți 10 au fost luați prizonieri, notează Antena3.

UPDATE Serviciile Secrete din Rusia și noile tehnologii au declanșat o acțiune de propagandă masivă în SUA, pentru a promova teoriile conspirațiilor, afirmă oficiali americani, potrivit The New York Times. Strategia Rusiei de a câștiga războiul din Ucraina este să reziste Occidentului. Dar cum plănuiește Vladimir Putin să facă asta? Oficialii americani s-au declarat convinși că Putin intenționează să pună capăt sprijinului american și european pentru Ucraina, folosind agențiile sale de spionaj pentru a promova propaganda care susține partidele politice pro-ruse și alimentând teoriile conspirației cu ajutorul noile tehnologii, notează Ziare.com.

UPDATE Volodimir Zelenski s-a adresat marţi seara compatrioţilor din apropierea frontului, aflându-se în regiunea Harkov, unde a vizitat trupele şi a stabilit cu liderii militari ce este făcut în următoarea perioadă pentru ca regiunea - considerată vitală pentru frontul de est - să reziste atacurilor ruse intensificate pe măsură ce se apropie iarna, scrie news.ro. „Astăzi mă aflu în regiunea Harkov, direcțiile Kupiansk şi Lîman, apoi oraşul Harkov. (...) Ca întotdeauna, am vorbit cu combatanții despre nevoile specifice ale unităţilor. Am vorbit despre arme şi provizii, precum şi despre dotarea brigăzilor. Sunt lucruri care trebuie făcute, în special, pentru a ne asigura că brigăzile noastre au mai multă motivaţie, mai multe capacități de luptă”, a arătat Zelenski în alocuţiunea video care părea înregistrată într-un subsol sau buncăr. Liderul ucrainean a spus că a avut, de asemenea, întâlniri separate şi lungi cu toţi cei responsabili de apărare şi de situaţia socio-economică din Harkov şi din regiune. „Sunt multe chestiuni importante pentru regiune. Mai ales înainte de iarnă şi mai ales având în vedere teroarea rusă constantă împotriva Harkovului, împotriva regiunii şi încercările ocupantului de a intensifica atacurile asupra poziţiilor noastre”, a spus Zelenski. El a menţionat că generalul Sîrski a prezentat un raport pe tema apărării regiunii Harkov, la fel şi şefii regionali din serviciul de securitate al Ucrainei (SBU) şi din poliţia naţională.

Război în Ucraina, ziua 587: Lovitură lui Putin, rublă slabă, buget belicos și acord cerealier. Zelenski a fost filmat pe front
Război în Ucraina, ziua 586: Avioane desenate, gluma lui Musk și miza Rusiei. Germania: „UE va fi de la Lisabona la Luhansk”
/AUDIO/ Surse TV8: Un ex-șef adjunct SIS ar fi fost prins beat la volan. Propunerea pentru polițiști: „50 de grame și o masă”
/AUDIO/ Surse TV8: Un ex-șef adjunct SIS ar fi fost prins beat la volan. Propunerea pentru polițiști: „50 de grame și o masă”
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
Război în Ucraina, ziua 587: Lovitură lui Putin,  rublă slabă, buget belicos și acord cerealier. Zelenski a fost filmat pe front
Război în Ucraina, ziua 587: Lovitură lui Putin, rublă slabă, buget belicos și acord cerealier. Zelenski a fost filmat pe front
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
/VIDEO/ EXCLUSIV! Noi imagini TV8 din momentul exploziei de la Anenii Noi! Geniștii au detonat componenta rachetei găsite în lac
/VIDEO/ EXCLUSIV! Noi imagini TV8 din momentul exploziei de la Anenii Noi! Geniștii au detonat componenta rachetei găsite în lac
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram