Autoritățile membre ale Celulei de criză, instituită la nivelul MAI susțin că pregătesc un plan de suport pentru cetățenii moldoveni aflați în Israel și Fâșia Gaza. Membrii Celulei de criză vor înainta demersuri către instituțiile abilitate pentru a asigura gratuitatea titlurilor de călătorie pentru persoanele cu documente expirate, lansarea discuțiilor cu operatorii aerieni pentru organizarea unor curse speciale, la nevoie. Totodată, se va asigura contactul cu SUA, Israel și Egipt în vederea creării unui coridor de evacuare pentru civilii din Gaza, cetățenii moldoveni aflați în zonă.
Printre sarcinile Celulei de Criză se numără monitorizarea în timp real a situației din Israel, coordonarea comunicării și informării cetățenilor Republicii Moldova aflați în Israel, în vederea acordării de sprijin pentru revenire acasă, acordarea ajutorului rapid pentru cei aflați în dificultate sau situație de risc.
De asemenea, Celula de criză își propune să contacteze pe cale guvernamentală, nu numai diplomatică, guvernele Ciprului și Egiptului, pentru relocarea, la nevoie, a cetățenilor, în caz că revenirea în Republica Moldova nu va fi posibilă direct, pe calea aeriană, dar și solicitarea de suport din partea statelor care au cetățeni în Israel și organizează evacuarea acestora, pentru preluarea moldovenilor.
Amintim că până acum, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene și Ambasada Republicii Moldova în Israel sunt în legătură permanentă cu cetățenii care se mai află în Israel și coordonează măsurile de evacuare a acestora în cazul în care sunt solicitări. Cei cu documente de călătorie expirate pot apela la reprezentanța diplomatică din Israel pentru eliberarea titlurilor de călătorie, pentru ca aceștia să poată reveni.
În Israel sunt înregistrați 13 mii de cetățeni moldoveni, dintre aceștia 252 s-au înregistrat pe platforma MAEIE pentru revenire, iar 336 au revenit în țară cu cursele aeriene programate de linie, după atacul Hamas.
Autoritățile naționale au în vedere și acordarea asistenței și pentru cetățenii israelieni care au ales Moldova ca destinație de refugiu.
De la începutul conflictului peste 600 de cetățeni israelieni au intrat în R. Moldova. Până la această oră niciunul dintre aceștia nu a solicitat asistență din partea statului.