Când viața i-a pus piedici, nu a renunțat, dar a învățat ce înseamnă iubirea necondiționată. Sergiu crește singur două fetițe și luptă, zi de zi, pentru a le oferi o copilărie fericită. În spatele zâmbetelor se ascund încercări grele, lipsuri și doruri nerostite, dar și o forță incredibilă de a merge mai departe. Descoperă o poveste despre sacrificiu, demnitate și dragoste fără margini... Ajută-l pe Sergiu și fetițele lui să se mute la casa lor! Scanează codurile QR sau fă click pentru donații din țară și donații internaționale. Fii lumina lor de Paște!
Acum șapte ani, viața lui Sergiu a luat o cale neașteptată. A învățat ce este fericirea, împlinirea, dar și durerea...
„Copii străini nu sunt, toți sunt ai noștri... Vreau ca ele să crească fericite, ca să țină minte copilăria. Mă cheamă Serioja, am 39 de ani, sunt tată la două fete. Emilia are 4 ani și Anastasia are 7 ani, locuim în orașul Drochia”.
După ani de muncă peste hotare, a revenit acasă și a cunoscut o tânără cu care a decis să-și lege destinul. La scurt timp, a aflat că aceasta avea o fetiță la un centru de plasament din Bălți. Nu a căutat motive, a decis să o ia acasă.
„Prima dată când am văzut-o pe Anastasia, era mititică, frumușică, cu ochii mari. Noi am luat fetița asta. Avea un an, fix un an”, spune Sergiu.
Astfel, Anastasia a ajuns în familia și în inima lui Sergiu: „Eu mă gândesc așa că copii străini nu sunt, toți sunt ai noștri. Iubesc pe Anastasia și pe Emilia și diferență nu fac niciodată”.
Însă, peste un timp, fericirea lor a fost umbrită. Soția s-a confruntat cu o dependență, care i-a marcat profund viața, iar situația s-a agravat o dată cu venirea pe lume a celui de-al doilea copil.
„Emilia s-a născut la 6 luni, era mică, mică, ca un motănaș. Și tot așa, am stat o bucată de timp cu dânsa la Bălți. Și pe urmă, nu știu ce s- a întâmplat acolo, dar ea a venit acasă, iar copilul a rămas acolo singur”, își amintește Sergiu.
După aproape o lună, micuța a fost adusă acasă. În problemele mamei au continuat, iar responsabilitățile au căzut tot mai greu pe umerii tatălui.
„Am fost vizitați de lucrătorii sociali de la primărie și ei au văzut acest tablou: soția în stare de ebrietate, copilul flămând. Eu eram la muncă…”
A încercat să o ajute, dar nu a reușit:„Nu am putut să fac nimic, chiar am vrut, chiar am vrut. Am vorbit și cu medic, dar ea a spus că nu vrea”.
Tensiunea creștea de la o zi la alta. Lucrătorii sociali le pășeau tot mai des pragul, iar copiii riscau să fie luați din familie.
„Sergiu, zice mama, ce să facem? Nu vreau să le dau. Vreau să rămână amândouă surioare, să nu le despărțim. Am înțeles că nu mai e nimic de făcut și mi-am luat responsabilitatea asupra mea. Comisia a decis să rămână copiii la mine. Soția a fost lipsită de drepturi părintești”.
Au trecut aproape patru ani de când nu au simțit căldura mamei. Amintirile au lăsat urme adânci în inimile lor, dar învăță să fie fericiți din nou.
„De fapt, a fost foarte greu, dar am un colac de salvare – mama mea pur și simplu mă salvează în situația asta. Pentru că tot ce ține de mâncare, curățenie, face ea...”, susține tatăl celor două fetițe.
Acum un an, au fost nevoiți să se mute în casa fratelui mai mare. Apartamentul în care au copilărit nu se mai încălzea, pereții erau umezi, iar rețeaua electrică devenea periculoasă. Au puțin spațiu, bunica doarme cu fetele într-un un pat, nu au baie, canalizare, dar e cald și încearcă să se bucure de ceea ce au și să viseze.
„Mie tare mult îmi place să desenez. Îl desenez pe tata, pe bunica, pe toți pe care îi știu. Pentru că ei foarte, foarte mult mă iubesc”, ne-a spus Anastasia.
Sergiu îmbină serviciul cu drumurile la școală și grădiniță, parcurgând zilnic câțiva kilometri dus-întors spre casă, motiv pentru care își dorește să revină cât mai curând în apartamentul lor care se află în centrul localității:
„De fapt, mă strădui să le acord cât mai multă atenție copiilor. Noi întotdeauna facem ceva, învățăm ceva, privim ceva împreună: litere, limba engleză, limba română, limba rusă și tot așa. Cred că pentru fericire au tot: pe mine care le iubesc enorm, bunica... Da, sunt nuanțe, dar noi ne străduim să le fie comod, confortabil. Să nu știe de probleme, foame, scandaluri”.
Venitul din salariu și indemnizații, abia acoperă cheltuielile de bază. „Acum muncesc aici, în oraș, la baza de cărbuni, e tot greu. E murdar și greu, dar nu am încotro, căci trebuie”, spune tatăl.
Cu toate acestea, Sergiu nu lasă mâinile în jos și muncește pentru visul său. A început singur lucrările de reparație în apartament.
„Am început reparația, am pus toată electrica din nou. Acum trebuie toți pereții, cazanul, aici am de muncit. În camera asta vreau să fac pentru copii. De cumpărat pătuc... Anastasia și Emilia vor anume cu două etaje. Da nu e ușor, vă spun cinstit, nu e ușor, e greu, dar înapoi nu mă dau”.
Dorința cea mare e să se mute la căsuța lor, să le ofere celor două inimioare căldură, iubire și tot ce mai bun pe lume: „Vreau să crească fericite ca să înțeleagă copilăria, să văd fețele lor când zâmbesc și râd, să privesc cum se joacă, să le văd emoțiile pozitive...”
Demult nu au simțit inima mamei, dar își găsesc alinarea în dragostea nemărginită a tatălui. În inima lui mare încape toată lumea lor.
Campania TV8 „Schimbă o viață”. Ajută-i să-și împlinească visele! Scanează codurile QR sau fă click pentru donații din țară și donații internaționale. Fii lumina lor de Paște!
