Cât poate duce o inimă de mamă? Și-a văzut copilul între viață și moarte și a refuzat să renunțe. A pierdut o fiică și a găsit puterea să se ridice din nou. A primit un diagnostic dur, dar continuă să lupte cu boala, încercând să rămână sprijin pentru copiii ei. A reușit să înfrunte toate durerile pentru că sunt o familie unită, iar speranța... nu a dispărut niciodată. Este nu doar o poveste despre suferință, ci despre puterea de a te ridica de fiecare dată. Acum au nevoie de sprijinul nostru. Ajută familia Ciobanu să meargă mai departe. Scanează codurile QR sau fă click pentru donații din țară și donații internaționale. Fii lumina lor de Paște!
În casa familiei Ciobanu, din Ialoveni, diminețile încep devreme, cu pași mici, dar multă binecuvântare, pentru că fiecare zi e o victorie.
„Mă numesc Ciobanu Ecaterina, am 40 de ani, mamă a patru copilași frumoși minunați. Căsătorită, cu soțul împreună, familia, mergem împreună umăr la umăr”.
Cu regret, viața nu ne oferă garanții. Pentru unii, încercările vin rând pe rând. Pentru alții, parcă nu se mai opresc niciodată. În familia Ciobanu totul a început în decembrie 2012.
„La casa părintească a soțului, meșterii făceau ușa de la beci. Fetița fiind clasa întâi, noi cu soțul la servici. Meșterii au fixat carcasa de la poartă, dar copilul ca copilul, curioasă și a vrut să vadă ce se întâmplă, a atins bara de metal și piept. Am trecut rezonanța și s-a depistat că nervul este fracturat... E greu să spun, medicii mă trimiteau acasă să o înmormântez, îmi spuneau: duceți-vă acasă, nu cheltuiți bani, copilul dumneavoastră nu o să trăiască... Eu eram... eu nu plângeam, eu urlam, eu urlam... Zic: cum? Salvați-mi copilul eu pentru asta am venit...”
Dar inima de mamă nu a lăsat-o să renunțe. A continuat căutările și a ajuns la un medic care i-a dăruit speranță.
„Liniștiți-vă, fetița dumneavoastră o să trăiască, o să aveți mare bucurie de la ea, o să vedeți ce mare și frumoasă și ce om mare o să ajungă ea”.
După un timp, fetița a început să miște degetele de la mână, iar treptat au reapărut și alte simțuri.
„Eu nu cred că fata mea nu o să meargă. Eu sunt sigură că ea o să meargă, o să lucrăm, o să luptăm, o să facem tot posibilul și imposibilul, dar ea o să meargă”.
Au continuat procedurile de reabilitare. Lucrurile păreau să prindă culoare, creșteau deja patru fetițe, dar în 2017 a dat o altă nenorocire peste familia lor. Au pierdut fiica de doar un an și trei luni.
„A căzut în canalizare, am găsit-o repede am găsit-o repede, în cinci minute, am găsit-o repede, dar nu am putut să o salvăm... nu am putut să o salvez. A fost greu, după asta am stat țintuită la pat de la sistemul nervos, trei luni nu am atins pământul...”
A salvat-o un singur gând, copiii care aveau mare nevoie de ea. S-a ridicat din nou în picioare și spera la cuibul lor: „În 2021, ne-am mutat aici. Casa fără acoperiș, fără nimic, numai am pus geamurile, soba am făcut-o direct. Nu mă interesa nimic, nici pereții nu erau, doar tencuiți”.
Au amenajat un pic doar parterul. Dar la fiecare ploaie aveau surprize, de aceea au luat un credit mare ca să facă acoperișul: „Am pus casa în gaj și am pus acoperișul la casă”.
Între timp a venit pe lume și mezinul familiei. Dar fericirea nu a durat mult. Mama a început să se simtă rău. Nu mai avea aer și și pierdea vocea.
„Mă duceam la endocrinolog și spunea: da, sunt niște chisturi la glandă, dar nu-i nimic strașnic. Sunt niște chisturi, dar nu-i nimic. Eu atât de tare mi-am pierdut vocea, că scriam copiilor în telefon, ei nu mă înțelegeau ce vorbesc”.
Simțea că ceva nu e în regulă și a mers din nou la medic, a făcut puncție, iar diagnosticul a fost dur.
„Mi-au spus că e cancer stadia a treia... A fost foarte greu, foarte greu am acceptat, prima la ce m-am gândit: Doamne, cui rămân copiii mei?”
S-a decis urgent să facă intervenția, după care a urmat o nouă lovitură.
„În timpul puncției, când mi-a făcut puncția, punguța cancerului s-a spart și s-au împrăștiat celulele canceroase și ei nu puteam să le stopeze... De aceea m-au trimis în afara țării la tratament. Era urât, vă dați seama. M-am gândit că ei au nevoie de mine. Eu trebuie sa fac posibilul și imposibilul. Până și soțul spunea: mămica luptă, mămica lupta, mămica luptă pentru copiii noștri”.
A apelat la o platformă de caritate, a sărit în ajutor și comunitatea, iar cu banii adunați a început terapiile celulare la o clinică din România.
„O procedură - 1.500 de euro pentru o procedură, o dată pe lună. Eu am mers o dată pe lună în fiecare zi, timp de un an. Acum e mai binișor un...”
Soțul și copii au fost mereu alături: „A fost greu, dar deja ne bucurăm că... E cam greu, dar ne stimăm unul pe altul reciproc și mergem înainte”.
Sunt deja trei ani de luptă și părea că se vede lumina la capătul tunelului, dar... „Acum mi-au apărut chisturi la plămâni... Mă cheamă la oncologie la puncție, dar eu la puncție nu vreau să merg, că deja mă tem...”
Iar de la o vreme are dureri mari de spate: „Starea de sănătate se agravează văzând cu ochii. Ce-i legat de spate... plâng de dimineață până seara, e strașnic”.
S-a agravat între timp si starea soțului, după ce câțiva ani în urmă, îi căzuse o buturugă pe spate. A suferit atunci o intervenție complicată: „A fost scos un disc, am două plastine și patru bolduri și mă supără piciorul, cred că e hernie, nu știu... Oleacă lucrez, oleacă mă pun jos... Ce să facem? Mergem înainte”.
Cel mai trist e că problemele de sănătate vin la pachet cu o mare povară financiară. Își doresc mult să amenajeze si etajul doi pentru fete, dar acum au alte priorități. Așa că împart cu toții cele două dormitoare și încearcă să țină piept intemperiilor vieții. Ecaterina este angajată ca asistent personal al Magdalenei, mai mult nu-i permite sănătatea. Și soțul se descurcă cum poate ca să plătească ratele la bancă.
„Muncim, mai reparăm mașini, eu lucrez la primărie pe un camion, cu salubrizarea, curățenia, acasă mai reparăm câte o mașină două și încetișor... Că salariul nu mai ajunge”, spune Veaceslav Ciobanu.
Se susțin în toate, așa povara e mai ușor de dus. Magdalena încearcă si ea să-și susțină familia cum poate: „Sunt creatoare de lumânări aromate. Muncesc să-mi ajut si eu părinții concomitent. Mă implic și la comunale”.
Mama o ajută în toate, cu pregătirea, împachetarea, livrarea: „Eu am nevoie de susținerea ei, ea de susținerea mea. Și este un echilibru perfect între noi două”.
Pe lângă producerea lumânărilor aromate, a început să ofere lecții de engleză și română online: „Mi s-a dat ușor, acum am un C1 avansat și predau liber. Lucrez cu copii mici, sunt baza mea de elevi”.
Este plină de curaj și speranță. Luptă zi de zi, merge la reabilitări, face kinetoterapii, iar mama este cea care merge cu ea peste tot. Căruciorul e cam vechi și nici nu poate trace de praguri cu el: „Ea este picioarele mele și la propriu și la figurat. Pentru că ea mereu mă duce, mă aduce, mă ajută cu căruciorul”.
Fotbalul e pasiunea întregii familii și a venit de la fiica Alina, care joacă în naționala feminină de fotbal U19. Sunt momentele lor de fericire, momente în care sunt toți împreună, împart o pasiune comună, dar și grijile comune... pentru că împreună sunt o forță. Și le pot înfrunta pe toate...
„Permanent le spun: datorită vouă Dumnezeu îmi dă putere să merg peste toate. Dacă nu ați fi voi, eu demult nu eram. Eu i-am promis băiatului că o să fiu la nunta lui și o să mă țin de cuvânt”, a subliniat Ecaterina Ciobanu.
Campania TV8 „Schimbă o viață”. Ajută-i să-și împlinească visele! Scanează codurile QR sau fă click pentru donații din țară și donații internaționale. Fii lumina lor de Paște!
