Lumina în casă este o normalitate pentru majoritatea oamenilor. O aprindem fără să ne gândim și viața merge mai departe. Însă, la doar câțiva kilometri de Chișinău, într-o căsuță de la poalele pădurii, Cristian și Eugenia își cresc fetița cu nume de soare în întuneric. Greu de imaginat, dar e realitatea unei familii care visează la lumină și la o viață nouă. O poveste despre pierderi, încercări grele, despre alegeri curajoase și despre oameni care nu renunță, chiar și atunci când le este cel mai greu. Împreună, putem aprinde lumina în casa familiei Iurco și în viitorul unui copil. Scanează codurile QR sau fă click pentru donații din țară și donații internaționale.
„Noi când am venit aici, nici ferestrele nu erau, nici ușa, nimic, casa era goală. Nu era nici lumină, nici nimic. Trebuia ambii să luăm această decizie corectă, să venim, să avem cât de cât cuibul nostru. Asta e cea mai mare problemă că noi nu avem energie. Iată acesta este acumulatorul. De la el avem lumină în casă”, spun soții.
La marginea satului Căpriana, la poalele pădurii, unde e stăpână liniștea, stă o căsuță în care o familie tânără încearcă să-și clădească fericirea. Dar odată cu apusul, întunericul pune stăpânire pe cuibul lor.
„Eu mă numesc Iurco Eugenia. Mă numesc Iurco Cristian sunt din Căpriana”.
Este casa în care a crescut Cristian, deși copilăria lui s-a încheiat mult prea devreme.
„Casa care tata început să o construiască. Eu aveam vreo cinci ani... nu a mai reușit, el a făcut accident cu motocicleta. Cu părere de rău, nouă zile a stat în comă și a decedat, la scurt timp a decedat și mama, am rămas doi frați o soră”, spune Cristian.
Sora se căsătorise și l-a luat sub tutela ei, la Anenii Noi. Acolo a absolvit școala generală, după care a decis să-și ia zborul spre casă. Dar casa nu mai era aceeași. Doar vântul și amintirile mai locuiau acolo.
„Până la 16 ani am stat cu sora la Anenii Noi, după care am decis că sunt mare și trebuie să-mi fac viața. Când am venit înapoi, deja nu mai era lumină, stâlpii erau tot de lemn...”, spune Cristian.
Atunci, a hotărât să meargă la școala de mecanic auto, dar din lipsă de bani nu a ajuns la final. A fost nevoit să plece la muncă în Cehia, iar la întoarcere a cunoscut-o pe Eugenia.
„Eu am venit de peste hotare, am întâlnit-o pe Eugenia, după care ne-am luat împreună. Am trecut și prin grele, am trecut și prin ușor...”, punctează Cristian.
Deși erau foarte tineri, au decis să-și unească destinele, s-au căsătorit și au devenit părinții unei fetițe cu nume de soare, care le-a schimbat viața.
„Radical de mult, foarte mult, e totul meu. Să nu fi fost ea, cred că nu mai trăiam așa pe fața pământului”, spun tinerii.
O perioadă au stat la părinții Eugeniei, dar când micuța avea un an au hotărât să-și facă cuibul lor: „Noi când am venit aici nici ferestrele nu erau, nici ușa, nimic, casa era goală. Am lucrat, am strâns, am făcut și mai departe tot așa vreau să fac. Trebuia ambii să luăm această decizie corectă, să avem cât de cât cuibul nostru”.
Au investit toate economiile, i-au ajutat și rudele și după o mică renovare s-au mutat în căsuța de la poalele pădurii, iar reprezentanții CCF Moldova i-au luat sub aripă.
„Doamna Zinaida a venit prima oară la primărie, ne-au spus să că dacă vreți să vă ajutăm, vă cumpărăm niște pui. Așa și a fost, am cumpărat pui apoi capra și ne-a dat un sfat de bine luați și comunicați, nu vă certați, fiți o familie bravo”, a spus Cristian.
Părea că totul prinde culoare, dar rămânea întunericul. Nu au reușit să reconecteze casa la curent electric. Rețeaua nouă din sat ocolește casa lor, iar pentru reconectare sunt necesare acte, proiecte și bani pe care nu îi au.
„Eu după cum am numărat sunt și după cum ni s-a spus, că se trag la 40 de metri stâlpul unul de altul, eu după pași a numărat că îmi trebuie șapte stâlpi până în ogradă dintre care unul îl am”, povestește Cristian.
Dar mai e o problemă, deși casa i-a rămas moștenire de la părinți, o literă greșită îi dă bătăi de cap în perfectarea actelor. „Asta e cea mai mare problemă, cu asta mă înfrunt cel mai tare. S-a făcut o greșeală în documente, am vorbit cu primarul, să pornim documentele și să ne apucăm de tras lumina”.
Chiar de pare ireal, este realitatea unei familii tinere din Moldova care trăiește la propriu în întuneric. Au găsit o soluție temporară, însă e doar o scânteie pe lângă lumina de care au nevoie.
„Iată acesta este acumulatorul. De la el avem lumină, trebuie de pus plusul și minusul ca să avem lumină în casă”, spune Eugenia.
„Îl iau la lucru, îl pun la încărcat cât lucrez, seara îl aduc înapoi. Telefoanele le ducem la mama soacră”, a spus Cristian.
Întrerupătoarele și prizele sunt de decor. Nici vorbă de frigider, fier de călcat, mașină de spălat sau alte utilități: „Încălzesc apa aici la plită și dacă sunt multe, e mai scot afară, deja pun câteva aici se usucă și mai departe. Mi-ar prinde bine chiar o mașină de spălat, mi-ar fi și mai ușor, dar așa mi-i greu. Apa de la fântână, la plită o încălzesc”.
Pentru că se află într-un loc izolat de sat, casa nu este conectată nici la apeduct, nici canalizare și nici la gaz.
„Când afară e cald, fac mâncare aici la plita asta. Aducem gaz la butelie, când e frig afară facem mâncare la soba asta. E greu dar trebuie de făcut, de descurcat cumva”, povestește Eugenia.
Nici alimentele nu au unde să le păstreze, cumpără câte puțin și gătesc puțin: „Asta e ce mai mare problemă că nu avem energie, dacă era energie , era să fie și frigider și mâncare avea cu mai mult să te duci o dată și ei cumpărături și mâncarea se păstrează. Dar așa în fiecare seară eu cumpăr pe a doua zi să facă mâncare și tot așa”.
De ceva vreme micuța merge la grădiniță. Eugenia este în căutarea unui loc stabil de muncă. Între timp, muncește unde apucă. Iar Cristian lucrează în pădure, la tăiat lemne. Dar e prea puțin pentru o familie care abia își croiește viitorul.
„Aici doarme fetița, noi pe pat. Câte o dată nu vrea să doarme în pătuț singură, câte o dată, doarme uneori cu noi, pe „lejankă” se urcă. Noi în fiecare vară facem reparație în casă, schimbăm tapeta. Sunt prea reci pereții chiar”, spune Eugenia.
Dar se susțin reciproc. Au o mică rază de soare care le luminează casa și sufletele. Au planuri mari, vor să renoveze căsuța și să finalizeze construcția casei începută de tatăl lui Cristian.
„Aici, alături este o cămeruță și mi-aș dori să fac ușă și să facem măcar o cameră de baie mică. Se încălzește timpul, vreau să schimb acest pod, ușa la beci să fac și să tencuiesc jur împrejur”, povestesc tinerii.
Mulți le-au spus să plece, dar pentru ei casa de la poalele pădurii e tot ce le-a rămas și unde vor să rămână. Așa că nu cer mult, tot ce își doresc - e să scape de întuneric.
